Cugir
O femeie din Cugir are DOUĂ DOSARE PENALE pentru că NU respectă măsura de izolare la domiciliu, impusă de autorități
O femeie din Cugir care trebuie să stea în izolare la domiciliu, pentru 14 zile, până la sfârșitul lunii martie, nu respectă măsura impusă de autorități și are deja două dosare penale.
Mai exact, cea mai recentă abatere a femeii a fost în data de 21 martie, când polițiștii din Cugir au identificat-o pe aceasta pe stradă.
Pentru că nu a respectat măsura izolării pe numele acesteia a fost deschis un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, transmit reprezentanții Parchetului Judecătoriei Alba Iulia într-un comunicat de presă.
Dar se pare că femeia nu este la prima abatere de acest gen. Reprezentanții Parchetului au declarat pentru Alba24.ro, că pe numele acesteia mai există încă un dosar penal tot pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în data de 17 martie.
CITEȘTE ȘI: Patru persoane din Alba, aflate în IZOLARE nu au luat în serios măsura, au ieșit pe stradă și s-au ales cu DOSAR PENAL
Dosar penal numărul 2
”La data de 23.03.2020, în supraveghereaParchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia afost înregistratdosarul penal cu nr. 830/P/2020având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor prev. de art. 352 C.pen., constând în aceea că, în data de21.03.2020, organul de cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în aceeaşi dată, pe razaoraşululuiCugir a fost identificată o persoană de sex feminin care şi-a încălcatobligaţia de a se afla în izolare la domiciliu, dispusă începând din data de 16.03.2020 şi până în data de 30.03.2020”, se precizează în comunicatul transmis presei de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Dosar penal numărul 1
”Dosarul penal cu nr. 827/P/2020: La data de 17.03.2020, organul de cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 17.03.2020, pe str. Al. Sahia din oraşul Cugir a fost identificată o persoană de sex feminin care şi-a încălcat obligaţia de a se afla în izolare la domiciliu, dispusă începând din data de 16.03.2020 şi până în data de 30.03.2020”, au transmis reprezentanții Parchetului în data de 20 martie.
Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale suntreglementateîn Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentruadministrarea probatoriului,cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale,iar aceste acte şi măsuri de urmărire penalănu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News