Connect with us
Advertisement

Eveniment

O femeie din Sebeș a găsit un hoț în casă: Ce avea bărbatul asupra sa. A fost condamnat la închisoare cu executare

Publicat

Momentul când o familie din Sebeș a găsit un hoț în casă este descris într-o motivare a instanței din oraș. Este vorba despre un dosar de furt calificat, deschis pe numele unui bărbat care nu se afla la prima abatere.

Din câte se pare, același mod de operare l-a mai adus în fața magistraților din țară. Cea mai recentă condamnare datează din 22 noiembrie 2023, pentru o faptă comisă în data de 8 octombrie 2022.

Bărbatul se află în prezent la Penitenciarul Aiud unde execută o altă pedeapsă.

Surpins de o femeie în casă

În data de 8 octombrie, în jurul orei 15.00 bărbatul a ajuns la Sebeș cu o mașină de ocazie. Ajuns în oraș, a început să verifice porțile caselor de pe strada Aviator Ghe. Olteanu. La un moment dat a găsit o poartă descuiată și a intrat în curte. Rapid s-a mișcat prin casă și a ajuns într-o încăpere. Acesta cauta să fure bunuri sau bani.

Însă a fost surprins de una dintre persoanele care locuiau în casă. Atunci bărbatul a fugit, iar femeia l-a urmărit în stradă. I-a cerut să îi arate ce are în ghiozdan.

Hoțul ”s-a conformat și i-a înmânat rucsacul, afirmând totodată că a intrat în locuință deoarece a strigat de la poartă și nu a auzit nimeni, iar intenția sa a fost de a cere de lucru pentru o zi, ca să facă rost de mâncare”, se arată în motivarea instanței.

Apoi femeia l-a lăsat să plece. Însă o altă rudă l-a sunat pe bărbatul familiei care era la cumpărături. Acesta s-a urcat în mașină și l-a interceptat pe hoț, care fugea pe o stradă din apropiere.

L-a oprit și a sunat la poliție.

Avea un bilet de avion

După ce polițiștii l-au dus la secție și percheziționat au descoperit că avea în jur de 600 de lei, 50 de euro și un bilet de avion pentru ziua de 9 octombrie.

După verificări polițiștii au observat că acesta a mai fost condamnat de mai multe ori pentru fapte similare.

Ajuns în fața magistraților Judecătoriei Sebeș, bărbatul în vârstă de 45 de ani și-a aflat pedeapsa. Pentru că era recidivist bărbatul a fost condamnat la 2 (doi) ani și 1 (una) lună închisoare cu executare.

Decizia instanței nu a fost definitivă.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement