Connect with us
Advertisement

Câmpeni

O femeie dintr-un sat din Apuseni și-a evacuat din casă nora agresivă cu ajutorul justiției. Soacra era amenințată și lovită

Publicat

O femeie dintr-un mic sat din Apuseni a cerut un ordin de protecție împotriva nurorii sale, care este agresivă, o înjură și o agresează. Cererea femeii a fost înregistrată de polițiștii din Câmpeni, iar apoi s-a transformat într-un dosar penal și într-un proces desfășurat pe rolul Judecătoriei Câmpeni. 

În data de 26 ianuarie 2023, judecătorii din Câmpeni au dat o decizie în acest caz, iar motivarea instanței a devenit publică, fiind disponibilă pe portalul rejust.ro. 

Scandalul dintre noră și mama soacră s-a desfășurat în satul Cionești, din comuna Albac. Un mic sat care mai are în jur de 100 de locuitori.

Din motivarea instanței reiese că problemele sunt existente de mai mult timp și că soacra se simte amenințată și de cele mai multe ori are nopți în care nu poate să doarmă de frica nurorii.

Cel mai recent incident a avut loc în data de 8 ianuarie, la ora 15.20, când, potrivit motivării instanței: ”pârâta, care este şi nora acesteia, aflîndu-se în locuinţa comună, respectiv în bucătărie şi aflându-se într-o oarecare stare de ebrietate, a agresat-o pe reclamantă, lovind-o cu pumnul în zona antebraţului.

Mai arată că au mai existat incidente cu pârâta, fapt ce a determinat-o să anunţe organele de poliţie. Se mai arată că agresoarea mai pleacă uneori de acasă şi când revine se dedă la acte de violenţă nu numai faţă de reclamantă ci şi faţă de restul familiei.

De asemenea, uneori, arată că pârâta îi pune în vedere să părăsească locuinţa, ameninţând-o cu bătaia, fapt ce i-a determinat o stare de temere pentru că în orice moment nu ştie ce se poate întâmpla, prin urmare nu are nici o siguranţă în casă şi se simte ameninţată”, se arată în documentul citat.

De asemenea mai multe femei, martore în proces au spus în fața instanței că, ”între părţi există o stare conflictuală mai veche, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să apeleze de mai multe ori la organele de poliţie.

Martorele mai arată că pârâta de regulă are un limbaj violent faţă de toată lumea şi uneori mai consumă şi alcool, pe acest fond îi generează reclamantei o stare de temere, de nesomn şi de frică, simţindu-se ameninţată iar martora apreciază că în viitor ar putea avea loc şi evenimente mai grave între părţi”, se mai arată în motivare.

Drept urmare, în data de 26 ianuarie  2023, judecătorii au admis cererea soacrei și au dispus evacuarea nurorii timp de o lună, din casă.

”Obligă pe pârâtă la păstrarea unei distanţe minime de 50 metri faţă de reclamantă şi faţă de locuinţa acesteia pentru o perioada de 1 lună de la data emiterii prezentului ordin”, se arată în documentul citat.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement