Eveniment
O femeie suspectă într-un caz de furt a fost anchetată de polițiștii din Alba pe Facebook. Cum s-a finalizat ancheta
O femeie suspectă într-un dosar de furt a fost anchetată de oamenii legii din Alba pe Facebook, ea fiind plecată în Germania. Mai exact, anchetatorii i-au scris femeii pe Facebook că au început urmărirea penală pentru furt, iar toate discuțiile au fost trecute ca probe la dosar.
Tot pe Facebook femeia a recunoscut că a furat bunurile pentru care a fost anchetată. Totate detaliile despre modul în care oamenii legii din Alba au realizat ancheta pe Facebook sunt scrise în motivarea instanței, deoarece femeia a și fost condamnată pentru faptele sale.
Un proces avut loc la Judecătoria Câmpeni, iar în data de 11 februarie, magistrații instanței au dat o prima decizie în acest caz. De asemenea, motivarea instanței a fost făcută public.
Ce s-a întâmplat
Un bărbat i-a închiriat femeii un apartament situat în Abrud, în anul 2018. Aceasta a locuit alături de iubitul său, până acesta a fost arestat în baza unui mandat european de arestare, emis de autoritățile din Germania și trimis pentru a-și executa pedeapsa.
La un moment dat, în 2019, femeia a încărcat din apartamentul într-o dubă, un frigider, un aragaz, o butelie, o masă și șase scaune și a plecat. Apoi a părăsit țara și a mers în Germania.
Audiată pe Facebook
”Din cercetările efectuate s-a stabilit că la scurt timp după comiterea furtului, inculpata a plecat în Germania, motiv pentru care nu a putut fi audiată nici în calitate de suspectă şi nici în calitate de inculpată, însă prin intermediul reţelei de socializare Facebook i s-a adus la cunoştinţă atât faptul că faţă de ea s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt””, se arată în motivarea instanței.
Mai mult de atât, femeia a recunoscut, tot pe Facebook că a luat bunurile din apartament și că se va întoarce în România, după ce va naște în Germania.
”Pe timpul discuţiilor avute pe reţeaua de socializare Facebook a recunoscut că a luat bunurile menţionate mai sus din apartamentul persoanei vătămate fără să-i spună acestuia, însă a lăsat să se înţeleagă că şi concubinul său l-ar fi ajutat pe acesta la unele activităţi.
De asemenea a mai precizat că se întoarce în ţară doar după ce va naşte în Germania. În discuţiile avute pe Facebook când face referire la persoana vătămată foloseşte termenul de „popa”, având în vedere că până în urmă cu ceva ani acesta a fost preot în județul Alba”, se mai arată în documentul citat.
Discuția pe Facebook, probă la dosar
Pe lângă procesul verbal de cercetare de la fața locului, mărturia bărbatului păgubit, anchetatorii au adăugat la dosar și ”procesul verbal încheiat la data de 19.05.2020, pe baza discuţiilor purtate cu inculpata pe reţeaua de socializare Facebook”.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii, se mai arată în documentul citat.
Pedeapsa
Femeia a fost judecată, iar în data de 11 februarie 2022 a fost condamnată la 3600 de lei, amendă penală pentru furt și 1800 de lei prejudiciu adus bărbatului păgubit.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în apel la instanța superioară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News