ADMINISTRATIE
Un funcționar public din Alba Iulia a refuzat o ”șpagă” de 50 de lei. Ce s-a întâmplat după tentativa de mituire

O funcționară a Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Alba a refuzat o șpagă de 50 de lei, pentru a elibera un buletin unui bărbat care nu avea toate actele necesare.
După ce a refuzat banii, reprezentații instituției au făcut un denunț la Direcția Generală Anticorpuție Alba pentru dare de mită.
În urma denunțului un dosar penal a fost deschis, iar mai apoi bărbatul în cauză a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Reprezentații Tribunalului Alba, instanță unde s-a judecat acordul, au transmis pentru alba24.ro, ce s-a întâmplat mai exact și cum a refuzat funcționara publică șpaga.
” În data de 10 iulie 2020, la DGA Alba a fost înregistrat denunțul unor funcționari din cadul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Alba, prin care un încunoștințat faptul că inculpatul a prezentat documentele necesare eliberării actului de identitate, iar între filele unui document a pus și o bancnotă de 50 de lei.
La ghișeu se afla funcționara.
Din declarația martorei (n.r. funcționara în cauză) rezultă că incuplatul nu avea toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate, respectiv nu deținea în original titlul de proprietate al imobilului unde intenționa să își stabilească domiciliul.
Funcționara de la ghișeu a refuzat să primească suma de bani, iar inculpatul a luat banii înapoi”, se arată în răspunsul instanței pentru alba24.ro.
În urma denunțului, bărbatul a fost identificat și ”în data de 30 iulie 2020 i-a predat (n.r., suma de bani) organelor de urmărire penală în vederea confiscării.”, se mai arată în documentul citat.
Pentru fapta sa bărbatul, în 22 februarie 2021 a fost condamnat pentru dare de mită la un an și patru luni de închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Muncipiului Alba Iulia sau la Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga”.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

ADMINISTRATIE
Amenzi până la 6000 de lei pentru desene, imagini sau însemne fără drept, pe pereții clădirilor. Proiect adoptat la Senat

Imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei.
De asemenea, contravenientul va trebui să readucă acele spații la starea iniţială, după caz.
Sancţiunea se execută în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care devine executorie, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari PNL, PSD şi USR, adoptat miercuri de Senat.
„În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute, autoritatea administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia poate să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acţiune în regres împotriva contravenientului” – prevede un amendament admis la proiect.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru faptele privind imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor, respectiv dezlipirea sau distrugerea afişelor şi reclamelor legal amplasate.
Proiectul mai prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiectele de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate”, cu obligarea contravenientului de a înlătura pagubele produse şi refacerea bunului distrus.
Potrivit iniţiatorului, scopul propunerii legislative este să descurajeze autorii de graffiti să distrugă faţadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniului cultural, precum şi alte piese de mobilier urban.
De asemenea, proiectul propune abrogarea Legii nr. 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi.
Senatul este prima Cameră sesizată.
foto: arhivă
sursă: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
EDUCAȚIE
EVALUARE Națională clasa a IV-a 2022: SUBIECTELE la Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii

Elevii de clasa a IV-a au susținut miercuri testarea la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. Rezultatele testelor nu se fac publice, nu se notează cu calificative, nu se trec în catalog.
Pentru rezolvarea cerințelor, elevii de clasa a IV-a au avut la dispoziție 60 de minute.
EVALUARE Națională 2022 – clasa a IV-a – SUBIECTE la Matematică
- Test 1 Matematică Evaluare Națională 2022 clasa IV-a
- Test 2 Matematică Evaluare Națională 2022 clasa IV-a
EVALUARE Națională 2022 – clasa a IV-a – SUBIECTE la Română
- Test 1 Română Evaluare Națională 2022 clasa a IV-a
- Test 2 Română Evaluare Națională 2022 clasa a IV-a
- Test 1 Română_minorități Evaluare Națională 2022 clasa a IV-a
- Test 2 Română_minorități Evaluare Națională 2022 clasa a IV-a
La finalul evaluărilor, învățătorul clasei întocmește un raport la nivelul clasei, în care sunt trecute toate codurile obținute la fiecare item cu toate explicațiile necesare acordării respectivului cod, pentru fiecare elev în parte. Acest raport este discutat la nivelul catedrei, pentru ca mai apoi să fie inclus într-un raport realizat la nivel de școală, potrivit edupedu.ro.
Citește și EVALUARE NAȚIONALĂ 2022: TESTELE de antrenament, setul 4 – Română și Matematică. Modele de subiecte pentru examen
În 19 mai este testarea la Limba maternă.
Modele de subiecte Evaluare Națională clasa a IV-a
Limba română pentru minoritatea maghiară:
- Test 1 Limba Română EN IV 2021 minoritatea maghiară
- Test 2 Limba Română EN IV 2021 minoritatea maghiară
Limba română pentru minoritatea germană:
- Test 1 Limba Română EN IV 2021 minoritatea germană
- Test 2 Limba Română EN IV 2021 minoritatea germană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
ECONOMIE
OFICIAL: Angajatorii care vor da 200 lei în plus la salariul minim brut nu vor plăti taxe pentru această sumă. Cine va beneficia

Angajatorii care vor da 200 de lei în plus lunar, voluntar, celor care sunt plătiți cu salariul minim brut pe țară nu vor datora, în perioada iunie – decembrie 2022, taxe salariale pentru această majorare.
Măsura este prinsă într-un proiect de Ordonanță de Urgență adoptat miercuri de Guvern, iar facilitatea fiscală îi va acoperi inclusiv pe cei nou-angajați, în aceeași perioadă, cu un salariu brut de 2.750 de lei.
Ordonanța prevede că angajatorii vor putea să dea celor plătiți cu minimul pe economie 200 de lei în plus, pe lună, fără ca această majorare să ducă la plăți în plus pentru impozit pe venit și contribuții sociale.
Angajații în această situație vor avea o majorare lunară cu 200 de lei a salariului net, adică toată suma va ajunge efectiv în buzunarele lor.
Vezi Ordonanța de Urgență AICI:
Facilitatea fiscală se va aplica numai angajatorilor care cresc voluntar salariul de la 2.550 de lei la 2.750 de lei (fără a lua în calcul sporurile și alte adaosuri).
Măsura se va aplica numai pentru veniturile din salarii din perioada iunie – decembrie 2022 și numai pentru cei încadrați cu normă întreagă.
Măsura a fost inițiată de Ministerul de Finanțe.
Conform inițiatorilor proiectului, această facilitate fiscală va fi introdusă pentru a ajuta salariații plătiți cu salariul minim pe economie (2.550 de lei în 2022) să facă față mai ușor creșterilor de prețuri la energie electrică, gaze naturale, carburanți și alimente.
”Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecinţelor sociale negative cauzate de creșterea prețurilor” au precizat reprezentanții Ministerului de Finanțe.
Facilitatea fiscală se va aplica numai dacă angajatorii majorează voluntar, cu 200 de lei, salariile brute ale celor care acum au 2.550 de lei.
„Începând cu data de 1 iunie 2022, prin derogare (…), în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii pentru o sumă de 200 lei reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor (…)”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.
Scutirea de taxe salariale pentru suma lunară de 200 de lei se va aplica și în cazul celor nou-angajați în perioada iunie – decembrie 2022.
De această măsură vor beneficia exclusiv salariații din domeniul privat, nu și bugetarii.
Proiectul de OUG se va aplica după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
sursa: avocatnet.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
EVENIMENT
Percheziții în Alba și Vâlcea la persoane care postau anunțuri false cu vânzări de utilaje. Prejudiciu de 750.000 lei

Polițiștii au derulat miercuri percheziții în Alba și Vâlcea la persoane bănuite de înșelăciune și spălare a banilor. Ar fi oferit la vânzare utilaje, pe site-uri de anunțuri și, după ce primeau banii, nu mai puteau fi contactate.
Potrivit IPJ Prahova, miercuri, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul Investigații Criminale au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județele Vâlcea și Alba, la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune și spălare a banilor.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada august 2020 – martie 2021, persoanele bănuite ar fi oferit utilaje, spre vânzare, prin intermediul unor site-uri de anunțuri.
Ulterior primirii sumelor de bani solicitate prin transfer bancar, acestea nu mai puteau fi contactate de către cumpărători.
Prejudiciul cauzat este de peste 750.000 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, telefoane mobile, 26.000 de euro și 81.200 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Vâlcea și Alba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News