Blaj
O jucătoare de la Volei Alba-Blaj, desemnată „ Cel mai bun sportiv al anului” de către Federația Română de Volei
Nneka Onyejekwe este cel mai bun jucător de volei al anului 2018, după o analiză făcută de Federația Române de Volei. Dacă anul trecut jucătoarea a fost desemnată voleibalista anului în ierarhia feminină, în acest an căpitanul vicecampioanei Europei a ocupat primul loc la general, clasament care îi reunește pe cei mai buni 10 voleibaliști și voleibaliste din România.
Nneka Onyejekwe a fost desemnată, în acest an, „cel mai bun centru” la turneul Final Four al Ligii Campionilor, organizat de Volei Alba Blaj, la București, competiție de referință în sportul românesc!
În vârstă de 29 de ani, Nneka (1,89 m) este la cel de-al treilea sezon cu Volei Alba Blaj, echipă cu care a câștigat un titlu național (2017), o Cupă a României (2017) și a disputat finala Ligii Campionilor (2018), cea mai mare performanță din voleiul feminin de club din România!
Între cei mai buni 10 voleibaliști români din 2018 și-au mai făcut loc două voleibaliste care evoluează sau au jucat în acest an pentru Volei Alba Blaj. Este vorba de Ioana Baciu (locul 3 în ierarhia generală, locul 2 în cea feminină) și fostul căpitan Adina Salaoru (locul 6 la general, 3 la feminin).
CLASAMENT FRV – ANUL 2018:
1. NNEKA ONYEJEKWE (CSM Volei Alba Blaj)
2. Laurențiu LICĂ (LMV Tricolorul Ploieşti/SCM ”U” Craiova)
3. Ioana BACIU (CSM Bucureşti/CSM Volei Alba Blaj)
4. Cristian BARTHA (LMV Tricolorul Ploieşti/ACS Volei Municipal Zalău)
5. Adrian ACIOBĂNIȚEI (VfB Friedrichshafen)
6. Adina SALAORU (CSM Volei Alba Blaj/CSM Bucureşti)
7. Alice KAPELOVIES (CS Ştiinţa Bacău)
8. Marian BALA (CS Arcada Galaţi/CSM Bucureşti)
9. Gabriel CHERBELEAȚĂ (CSA Steaua Bucureşti/CSM Bucureşti)
10.Rareș BĂLEAN (ACS Volei Municipal Zalău)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News