Actualitate
O minoră de 12 ani din Cugir a ajuns la spital după ce a fost accidentată de un autoturism, pe trecerea de pietoni

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 12,05, Poliţia oraşului Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Victoriei din Cugir, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că V.M.C., de 54 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din oraşul Cugir, la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu, nu a acordat prioritate de trecere unei minore în vârstă de 12 ani, din Cugir, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, acroşând-o.
În urma accidentului, minora a suferit leziuni corporale uşoare şi a rămas internată în spitalul din Cugir.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News