Connect with us
Advertisement

Actualitate

O nouă bancă de stat în România. Senatul a aprobat înfiinţarea BDR, cu capital de 1 miliard de lei

credite

Publicat

Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României a fost adoptată, miercuri, de Senat. Iniţiativa aparţine parlamentarilor PSD şi ALDE.

Propunerea legislativă a trecut de Senat cu 66 de voturi „pentru”, 2 abţineri şi 18 „împotrivă”. Va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Iniţiat încă din noiembrie 2015, proiectul de înfiinţare a Băncii de Dezvoltare este semnat de 184 de senatori şi deputaţi PSD şi ALDE, iar primul semnatar este Liviu Dragnea.

Caracterul de urgență al înființării noii bănci, în opinia inițiatorilor, este dat de existența unui „risc major al pierderii unor finanțări nerambursabile cauzate de lipsa cofinanțării”.

Impactul financiar asupra bugetului de stat constă în asigurarea capitalului de stat inițial în cuantum de 1 miliard de lei, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Banca va avea sediul central la Bucureşti. La ora actuală, statul este acţionar majoritar doar la CEC Bank şi la Eximbank.

Pe fondul unei lipse acute de finanţare extra-bugetară, se impune necesitatea înfiinţării unei instituţii a cărei activitate să constea în realizarea deopotrivă pentru persoane fizice şi juridice legal constituite de finanţări, cofinanţări, refinanţări, garantări sau alte operaţiuni bancare, asigurări şi reasigurări destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea autorităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător şi susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în concordanţă cu politica asumată prin programul de guvernare„, mai spun inițiatorii legii.

Proiectul de lege prevede că se înfiinţează Banca de Dezvoltare a României (BDR – SA), ca entitate juridică autonomă şi independentă capabilă să încheie orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, poate participa la achiziţii publice şi poate deţine sau înstrăina orice bunuri în acord cu obiectul sau de activitate.

„Obiectivul Băncii este de a sprijini antreprenoriatul şi dezvoltarea socio-economică a României prin promovarea investiţiilor şi asigurarea finanţării, prin derularea de servicii financiare şi de consultanţă, şi prin emiterea de titluri de valoare şi strângerea de fonduri sau de capital în scopul susţinerii acestor servicii. În desfăşurarea activităţilor sale, Banca acordă o atenţie deosebită nevoilor IMM, prin măsurile de Ajutor de Stat (…) şi marilor proiecte de infrastructură”, se arată în proiect.

De asemenea, BDR „va putea acorda împrumuturi directe cu condiţia să nu excludă finanţarea viabilă din partea băncilor comerciale, a investitorilor privaţi şi a altor intermediari financiari privaţi şi va putea să ofere finanţare în condiţiile pieţei şi să obţină rentabilitate echivalentă cu cea obţinută pe piaţă pe repere comparabile, cu condiţia ca, în desfăşurarea unei astfel de activităţi nesusţinute prin ajutor de stat, să nu concureze cu furnizorii comerciali, ci să remedieze deficitul sau eşecurile infrastructurii financiare”, se arată în textul actului normativ adoptat de Senat.

Instituţia ar urma să fie condusă de un consiliu de administraţie format din 7 membri: preşedinte şi patru directori, persoane cu înaltă competenţă în sectorul economic, financiar şi bancar, numiţi de ministrul Finanţelor Publice, doi directori independenţi din sectorul non-guvernamental, numiţi de Ministrul Finanţelor Publice, la recomandarea Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială şi care nu fac parte din acesta.

Potrivit actului normativ, calitatea de preşedinte sau director al BDR este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, funcţionar public, director sau funcţionar în cadrul altei instituţii de creditare. În plenul Senatului a fost adoptat amendamentul senatorului USR Nicoleta Ramona Dinu, care prevedea că şi calitatea de membru al vreunui partid politic e incompatibilă cu calitatea de preşedinte sau director al BDR, amendament respins iniţial de Comisia de buget.

sursă: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Radu Humor

    joi, 22.02.2018 at 16:13

    De ce, Preafericitule?
    20 februarie 2018 Mircea Dinescu
    Să nu vă mire dacă mîine-poimîine haita ortodoxiștilor subnutriți cultural, ieșită parcă de sub sutana mucezită a tătucului lor vitreg numit Savonarola spre a arunca anatema asupra comediei tragice semnată de mica Ivana d’Arc a cinematografiei române, de origine sîrbo-valahă, se va oțărî cu pioșenia-i patriotardă și vulgărică împotriva Sfîntului Duh, văzut ca un gigolo infiltrat în casa dulgherului Iosif și a sfioasei sale soții.

    Imaculata concepțiune, întrupată din metafizicul ménage à trois care tulbură de două mii de ani omenirea, n-ar trebui să fie pe gustul acestor activiști ai corectitudinii sexuale, ce susțin că-i musai să stai călare pe o muiere dacă vrei să te numești creștin adevărat.

    Ce ne facem, fetelor, cu sfinții apostoli, care s-au ținut, ca băieții, de mînă și nu prea și-au întemeiat familii corespunzătoare?

    O să le dăm cu Manualul bunului ortodox la mir?

    Și de ce oare înaltele fețe bisericești, care au absolvit Academia lui Onan și și-au luat doctoratul la Sodoma, se joacă de-a păpușarii, trăgînd cu cinism de sforile încurcate în mințile junilor teroriști ortodocși, săraci cu duhul și de bună seamă cam nefericiți?

    De ce, Preafericitule?

    Dacă premierul a fost chemat să dea socoteală (de unde, că e femeie ?! ) pentru că şi-a permis să vă facă autişti pe unii dintre voi , de care-i plin pe aici, iudeo-bălosul ăsta de Dinescu ar trebui să dea şi el socoteală, (dar ce să vezi, n-are nici el belitul, nimic de arătat !) pentru voma asta pretins literară ! Pentru care ar trebui îngropat în scuipaţi şi pus să plătească măcar câte un euro tuturor creştin ortodocşilor pe care şi-a permis, sau mai bine zis, i s-a permis, să-i jignească în mod grotesc şi demenţial gunoiul ăsta alogen, ivit în acel decembrie însângerat de lovitura de stat, din smârcurile bolşevice , la fel de mizerabil ca şi predecesorii săi sosiţi pe tancurile sovietice pentru a implementa comunismul în România !
    P.S.
    Şi când te gândeşti că unul ca ăsta este plătit cu bani grei, la postul naţional de televiziune, din taxele românilor ( peste 87 % creştin-ortodocşi !) , câte 10.000 de Euro pe emisiune , 40.000 pe lună pentru a lua la mişteaux neamul românesc,, iar nouă nu ne pasă de asta, înseamnă că ne merităm soarta !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement