Connect with us
Publicitate

Eveniment

O nouă disciplină la școală, în care elevilor să li se explice riscurile consumului de droguri. Anunțul deputatului Florin Roman

Publicat

PNL va propune înființarea unei noi discipline care să fie predată la școală. Aceasta se referă la riscurile traficului și consumului de droguri.

Anunțul a fost făcut luni, de către deputatul Florin Roman, în conferință de presă la București.

„Partidul Național Liberal va propune în întâlnirea de săptămâna viitoare cu doamna ministru Deca, să existe o disciplină în școală prin care dascălii să poată să predea copiilor, să le explice riscurile traficului și consumului de droguri.

Ne spunea doamna ministru Gorghiu, vârsta de la care încep tinerii să consume droguri a scăzut destul de drastic. De la 12 ani avem un număr impresionant de consumatori de droguri și de substanțe psihotrope.


Apoi, noi considerăm că astfel găsim și resursa umană necesară, dar și faptul că elevii, în general, își ascultă dascălii, sunt oamenii cei mai apropiați de ei și au comunicarea cea mai directă pe un subiect destul de dificil de discutat pentru copii“, a spus deputatul Florin Roman.

Acesta a precizat că PNL va susține alte două propuneri:

”E de datoria statului român să găseasca soluții pentru cei care sunt victime ale consumului de droguri, să poata beneficia de tratamentul medical necesar”, a mai spus Roman.

De asemenea, se va crea Registrul traficanților de droguri.

Comunități terapeutice pentru consumatorii de droguri

PNL solicită crearea de urgenţă a unor comunităţi terapeutice în scopul reinserţiei sociale a consumatorilor de droguri, a anunţat, luni, secretarul general al partidului, Lucian Bode, menţionând că prima propunere este înfiinţarea a opt centre regionale în acest sens.

„Solicităm crearea de urgenţă a unor comunităţi terapeutice cu scopul reinserţiei sociale a consumatorului de droguri. Pentru asta este nevoie de finanţare. Soluţia este la îndemâna noastră, la îndemâna Guvernului. Asigurarea surselor de finanţare, atât din fonduri europene nerambursabile şi PNRR, poate reprezenta o soluţie şi programe guvernamentale, unde eligibile vor fi ONG-urile, vor fi unităţile medicale, vor fi centrele de îngrijiri”, a afirmat Bode, după şedinţa grupurilor parlamentare liberale, potrivit Agerpres.

Bode a mai spus că pentru început propunerea este de înfiinţare a 8 astfel de centre regionale.

Registru al traficanților de droguri

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, senator PNL, a anunţat, luni, că propune înfiinţarea unui Registru al traficanţilor de droguri, pe modelul Registrului agresorilor sexuali, adăugând că acest registru va reprezenta un mijloc de cunoaştere, de identificare, de supraveghere operativă a persoanelor care au comis infracţiuni în această sferă.

„Propunerea pe care le am făcut-o colegilor mei e o temă de dezbatere şi aş vrea să discutăm cu toţi colegii din Parlament, şi le-am propus o colegilor mei pentru că la nivel de guvern procedura ar dura mai mult, este cea legată de o măsură concretă legată de Registrul traficanţilor. Este după modelul Registrului agresorilor sexuali.

Acest registru va reprezenta un mijloc de cunoaştere, de identificare, de supraveghere operativă a persoanelor care au comis infracţiuni în sfera traficului ilicit de droguri. Adică am putea să ştim localitatea, deplasarea, modalitatea în care trafichează acele droguri, mijlocul folosit”, a afirmat Gorghiu, după şedinţa grupurilor parlamentare liberale.

Ea a explicat că aceste date pot fi transmise cu celeritate tuturor agenţilor de poliţie, altor organizaţii care aplică legea competentă.

A scăzut vârsta consumatorilor de droguri

Ministrul Justiţiei a prezentat o statistică traficului şi consumului de droguri, care reprezintă o „problemă majoră”, menţionând că acestea sunt teme despre care se discută doar accidental.

„Raportul Agenţiei Naţionale Antidrog pe anul 2022, care a fost publicat în februarie 2023, spune în felul următor: 10,7% din cei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii. Asta înseamnă, ţinând cont de datele venite de la INS şi anume că populaţia în acest interval 15-64 de ani este aproape 15 milioane de oameni, mai exact 14.769.705, atunci putem trage lesne concluzia că, urmarea calculului făcut, la nivelul anului 2021 (…) aveam un număr de 1.600.000”, a explicat Alina Gorghiu.

Potrivit ministrului, numărul nu este cel real, pentru că sunt unii consumatori de droguri care nu declară acest lucru.

Ea a menţionat că, tot pe baza raportului ANA, a coborât vârsta consumatorilor de droguri la 12 ani pe substanţele psihoactive şi la 13 ani pentru canabis şi ecstasy.

„De altfel, 1% dintre elevi a debutat în consumul de canabis la 13 ani sau mai devreme”, a mai arătat Gorghiu, adăugând că, la nivel regional, în Bucureşti-Ilfov, a crescut consumul oricărui tip de drog ilicit de la 13,9% în 2013 la 23,7% în 2019 şi că de la an la an acest comportament de consum aproape se dublează.

Cel mai utilizat drog

Conform ministrului, la nivel naţional, cel mai întâlnit drog este canabisul, „cel mai traficat drog şi consumat în ultimii ani în România”.

„Acest consum de canabis a crescut în principal în categoria de vârstă 15-34, dar şi în rândul populaţiei şcolare”, a mai spus Alina Gorghiu, menţionând că alte droguri consumate în România sunt cocaina, ecstasy, heroina, iar în cazul heroinei o treime dintre consumatori sunt în categoria de vârstă de 35-39 de ani, iar peste 80% dintre ei locuiesc în Bucureşti.

Ministrul a mai menţionat că, în primele 6 luni ale anului 2023, 360 de persoane au fost condamnate definitiv pentru infracţiuni de trafic, la care se mai adaugă 135 de persoane în alte dosare în care obiectul este secundar, infracţiune de trafic intern şi internaţional. „În total, 495 de condamnaţi în primele şase luni ale anului 2023”, a adăugat Gorghiu, potrivit Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. X

    luni, 18.09.2023 at 20:18

    Vreți să reduceți consumul?Stopați traficul,că de povești si vorbe goale ne-am săturat!Nu se face trafic fără protecție politică!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate