Connect with us
Advertisement

Economie

O nouă emisiune de titluri de stat ”Fidelis”, lansată în 18 iunie, de Ministerul Finanțelor. Care sunt dobânzile

Când intră pensiile pe septembrie

Publicat

O nouă emisiune de titluri de stat ”Fidelis” este lansată de Ministerul Finanțelor (MF), marți, 18 iunie. Dobânzile sunt între 6 și 6,85% pentru lei și până la 5% pentru euro.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro.

Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

A treia ediție a programului include emisiuni de:

  • titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6%, respectiv, 6,85%
  • titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere:

  • BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Titluri de stat ”Fidelis”. Comisioane zero și câștiguri neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare. Veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile, potrivit MF.

Deținătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Titluri de stat: dobânzi mai bune pentru donatorii de sânge

În această nouă emisiune de titluri de stat, donatorii de sânge sunt principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții.

De asemenea, persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2024, beneficiază de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 la 500 de lei.

Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul Fidelis.

Ce trebuie să știi dacă donezi sânge

Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

  • să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română
  • să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar)
  • să ai o stare generală fizică și psihică bună
  • să ai greutatea >/= 50 kg
  • să ai tensiunea arterială sistolică între 10 şi 18 mmHg
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni
  • să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.)
  • să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai puțin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual
  • rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite)
  • vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.

Alte beneficii pentru donatori

  • adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB
  • zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate
  • bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului
  • o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare)
  • românii care donează sânge de cel puțin trei ori pe an pot beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement