Connect with us
Advertisement

Economie

O nouă emisiune de titluri de stat ”Fidelis”, lansată în 8 august. Dobânzi mai mari pentru cei care donează sânge

Când intră pensiile pe septembrie

Publicat

O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis pentru populație este lansată joi, 8 august de către Ministerul Finanțelor.  Sunt dobânzi mai mari pentru donatorii de sânge.

A patra ediție a emisiunii de titluri de stat se desfășoară în perioada 8-20 august 2024.

Dobândă specială pentru donatori

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an. Acestea au dobândă de 6,80%.  Alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei.

Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere.

Acestea sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București.

Dobândă de 7% la titlurile de stat în lei cu scadență la 5 ani

A patra ediție a programului de titluri de stat Fidelis, va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,80% și, respectiv, 7%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

AICI Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul Fidelis.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement