Eveniment
O nouă metodă de ÎNŞELĂCIUNE, reclamată de o firmă de curierat: Anunţuri FALSE de angajare pe posturi de şofer profesionist

„Unii dintre ei achitaseră în contul presupusei înscrieri a candidaturii o sumă indicată la telefon de autorul anunţului, alţii doreau să ştie unde trebuie să plătească această sumă de bani”, au declarat într-un comunicat reprezentanţii companiei.
Compania atrage atenţia tuturor candidaţilor la un post în cadrul companiei că nu a pretins şi nu pretinde nici o sumă pentru înscrierea sau alte acţiuni derulate în timpul procesului de recrutare de personal.
„FAN Courier îşi selectează personalul şi colaboratorii exclusiv pe baza competenţelor profesionale şi recomandă tuturor celor interesaţi să solicite informaţii direct companiei, la numerele de telefon de pe website-ul www.fancourier.ro, secţiunea Contact sau pe pagina sa oficială de Facebook https://www.facebook.com/FANCourier„, a spus Roxana Magopet, director de marketing al companiei.

FAN Courier va depune plângere penală împotriva autorului anunţului pe care îl acuză de înşelăciune, folosirea neautorizată a mărcii înregistrate şi de prejudicierea imaginii publice a companiei.
Compania de curierat a fost înfiinţată în 1998 şi este deţinută de Felix Pătrăşcanu şi fraţii Adrian şi Neculai Mihai. Cu afaceri de 62,5 milioane de euro în 2013, FAN Courier este unul dintre cei mai importanţi jucători din acest domeniu.
sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News