Connect with us
Advertisement

Economie

O nouă ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis, lansată de Ministerul Finanțelor, la BVB. Cine le poate cumpăra, de luni

Când intră pensiile pe septembrie

Publicat

Ministerul Finanțelor lansează lansează la Bursa de Valori București o nouă ofertă de vânzare de titluri de stat pentru populație Fidelis. Acceasta se va desfășura în perioada 5-19 decembrie, anunță BVB.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Alpha Bank România, titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursa de Valori București.

Este a zecea ofertă de acest tip derulată prin intermediul pieței de capital de Ministerul Finanțelor începând cu iulie 2020. Prin intermediul precedentelor nouă oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație, cumulat, peste 13,5 miliarde lei (2,7 miliarde euro).

Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (19 decembrie 2022), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanții Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat).

Data estimată de intrare la tranzacționare este 23 decembrie 2022.

Venituri neimpozabile

Veniturile obținute în urma investiției în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, subscrierile se pot efectua și prin intermediul Participanților Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiții financiare sau instituție de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București și care a semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și a transmis angajamentul către Lead Manager.

Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Transilvania (grup de distribuție), BCR, BRD și Alpha Bank România.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement