Connect with us
Publicitate

Actualitate

O nouă propunere de modificare a Codului Rutier: Agresiunile și șicanările din trafic, sancționate cu amendă sau chiar închisoare

Publicat

trafic rutier autostrada Agresiunile fizice sau verbale din trafic, precum și șicanările care duc la provocarea de pagube materiale ar putea fi sancționate cu amendă sau chiar cu închisoare, în funcție de gravitatea lor. Inițiativa legislativă de modificare a Codului Rutier a fost ideea unui senator.

Potrivit senatorului Dorin Dobra, starea infrastructurii rutiere sau un anumit comportament deviant provoacă altercații între participanții la trafic, care degenerează în fapte antisociale cu consecințe grave, fapte de natură penală sau civilă care nu sunt prevăzute în Codul Rutier.

Potrivit inițiativei de modificare a Codului Rutier, părăsirea autovehiculului de către conducătorul auto, în urma unui eveniment de circulație sau a producerii unui accident rutier, cu scopul de a agresa sau a amenința celelalte persoane implicate, provocându-le „o stare de suferință fizică, psihică sau emoțională”, se poate pedepsi cu închisoarea de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

Totodată, aceleași sancțiuni sunt prevăzute pentru afișarea unei arme cu efect letal sau a unui obiect cu efect similar, iar dacă aceste arme chiar sunt folosite, pedeapsa poate crește de la doi la zece ani de închisoare, la care se adaugă suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de la cinci la zece ani.

Vezi şi Proiect pentru un NOU COD RUTIER. Amenzi mai mari, sancţiuni pentru şoferi „agresivi”, manevre interzise în trafic şi alte modificări

Potrivit senatorului PNL, Dorin Dobra, de pedepse nu scapă nici însoțitorii șoferului agresiv, dacă aceștia participă la realizarea faptelor de agresiune în trafic.

Proiectul dorește să creeze cadrul legal necesar tragerii la răspundere și sancționării oricărei forme de violență în trafic, precum și posibilitatea aplicării directe a sancțiunii de către agentul de circulație care a constatat fapta, se mai arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Cel mai probabil, proiectul de modificare a Codului Rutier va fi depus la începutul lunii februarie.

sursa: romaniatv.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate