Actualitate
O nouă propunere legislativă din partea PSD-ului: Concediul după divorț
Concediul pentru divorț este o nouă propunere legislativă venită din partea PSD-ului. Georgian Pop, inițiatorul legii susține că ”efectele divorţului sunt profunde şi de cele mai multe ori negative, atât la nivel de individ cât şi la nivel de societate, se impune ca statul să acorde o atenţie sporită persoanelor care trec printr-un astfel de eveniment”.
„Concediul pentru divorţ se acordă în condiţiile prevăzute de lege, în scopul de a veni în sprijinul celor care trec prin această situaţie, pentru acomodarea la noua situaţie din viaţa lor. Cei care au divorţat au dreptul la un concediu pentru divorţ de 3 zile lucrătoare.
În cazul în care titularul dreptului la concediu este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu pentru divorţ, plătit, de 3 zile lucrătoare.
Indemnizaţia concediului pentru divorţ se plăteşte din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective”, se prevede în propunerea legislativă depusă la Camera Deputaţilor.
„Divorţul este un fenomen social cu manifestări constante în ultimele decenii, în ţara noastră. Întrucât efectele divorţului sunt profunde şi e cele mai multe ori negative, atât la nivel de individ cât şi la nivel de societate, se impune ca statul să acorde o atenţie sporită persoanelor care trec printr-un astfel de eveniment”, spune Pop.
El precizează că se impune oferirea de sprijin salariaţilor care trec prin trauma desfacerii căsătoriei, prin acordarea acestui concediu pentru divorţ de 3 zile plătite.
Parlamentarul aduce, ca argument, faptul că divorţul reprezintă al doilea eveniment traumatic ca importanţă, care se poate produce în viaţa unei persoane, după decesul unui copil sau a unui părinte, fiind în mod evident un eveniment familial deosebit.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News