Connect with us
Publicitate

Eveniment

O nouă săptămână a extremelor meteo. Șefa ANM: probabil o să înregistrăm fenomene de instabilitate atmosferică accentuată

Publicat

Vremea este la extreme în România, în aceste zile. În timp ce într-o parte a țării este afectată de caniculă, în cealaltă parte sunt înregistrate ploi și furtuni. 

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu a făcut o serie de precizări. 

„A fost actualizată în urmă cu puțin timp avertizarea meteorologică. Se menține codul portocaliu pentru ziua de astăzi, în special pentru Oltenia Muntenia, sudul Moldovei, acolo unde ne așteptăm în continuare la valori de temperaturi deosebit de ridicate, vorbim la nivelul maximelor între 38 până la 40 de grade, posibil în extremitatea sudică 41 de grade Celsius.

Nu în ultimul rând, până în această seară al ora 22.00 va fi în vigoare și o avertizare meteorologică de cod portocaliu pentru zona Moldovei, acolo unde intensificările de vânt vor fi accentuate, vorbim de vijelii puternice cu viteze la rafală de 80 – 100 de kilometri pe oră, dar în același timp și de un cod galben tot pentru fenomene de instabilitate atmosferică accentuată în Transilvania, în nordul Munteniei și al Dobrogei și aici ne așteptăm să înregistrăm fenomene specifice, intensificări ale vântului la rafală de 65 de kilometri pe oră, averse torențiale, care pot cumula 25 – 35 de litri pe metrul pătrat.

Nu în ultimul rând, al treilea mesaj meteorologic vizează zilele de 3, 4 și 5 august pentru zona de sud și sud est a țării. Va fi în vigoare o avertizare meteorologică de cod galben pentru că în continuare, în aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat, maximele fiind cuprinse de la 33 până la 36 de grade Celsius.

Spre finalul acestei săptămâni vorbim de o răcorire în ceea ce privește regimul de temperaturi, ne vom apropia de normele specifice datei din calendar, dar și cu o probabilitate mai mare să înregistrăm fenomene de instabilitate atmosferică accentuată”, a spus Elena Mateescu într-o intervenție la televizor, citată de DCnews.

Atenționări pentru românii aflați pe litoral

„Se impune să fim atenți la durata expunerii și timpul expunerii pe parcursul acestei zile. Ieri, indicele UV a înregistrat valori deosebit de ridicate și nu în ultimul rând trebuie să luăm în considerare, în acest sens, recomandările medicilor și să ne protejăm astfel încât să ne bucurăm mai mult de ceea ce înseamnă temperaturile ridicate și de astăzi de la malul mării și de mâine, de asemenea, pentru că vorbim în continuare, la malul mării, de valori de temperaturi care să depășească pragul unei zile de vară toride, de 25 – 26 de grade”, a informat Elena Mateescu.

Prognoza meteo, 2 -8 august 2021

Prognoza meteo – vremea în România / Luni, 2 august:

Maximele zilei aduc o mult așteptată scădere a temperaturilor prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane, în aceste regiuni maximele nu mai trec de 27 – 29 (31) de grade, în timp ce prin nordul și centrul Moldovei se ating 30 – 31 de grade, iar prin sudul regiunii vorbim de valori de 33 – 34 de grade (la fel și prin Dobrogea).

Valul puternic de caniculă continuă în Oltenia, Muntenia, maximele de aici urcând, din nou, spre 38 – 40 de grade.

Condiții de ploi avem prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane și Moldova.

Vor fi ploi ce pot lua aspect torențial, vânt cu aspect de vijelie, grindină de mici și medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice.

Prognoza meteo – vremea în România / Marți, 3 august:

Cei din Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei, nordul Crișanei, din zonele montane au parte de o noapte cu temperaturi plăcute, 15 – 17 grade, în timp ce prin Banat și centrul Moldovei se pot atinge 18 – 19 grade.

În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea avem din  nou o noapte tropicală, greu de îndurat de la cele 23 – 25 de grade.

Peste zi, canicula rămâne de interes prin Oltenia, SV Munteniei, unde se pot atinge 33 – 35 de grade, în timp ce prin restul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei, Banat și Crișana ne oprim la valori de 28 – 30, 31 de grade.

Și mai plăcut va fi în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și zonele montane, care se vor bucura de o zi cu maxime de 25 – 27 de grade (16 – 18 grade pe creste).

Despre ploi vorbim mai ales prin zonele montane și izolat prin Transilvania, Maramureș, dealurile Moldovei și sudul Dobrogei.

Prognoza meteo – vremea în România / Miercuri, 4 august:

Nu avem parte de o schimbare majoră în ceea ce privește regimul termic al minimelor și nici distribuția lor.

Astfel, prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea vorbim tot de 23 – 25 de grade, prin Banat și Crișana, centrul Moldovei se ating 18 – 19 grade, pentru ca în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei, zonele montane să avem minime de 16 – 18 grade, cu 9 – 11 grade pe crestele montane.

Maximele zilei vor urca, în cea mai mare parte a țării, spre 29 – 31, 32 de grade, cu excepția sudul Olteniei și al Munteniei, unde avem parte tot de valori caniculare (34 – 35 de grade), în timp ce prin nordul Moldovei nu depășim 26 – 28 de grade.

Prin zonele montane maximele urcă la 25 – 26 de grade, cu 17 – 18 grade pe creste.

Aria precipitațiilor este în extindere, vorbim de ploi în toată Moldova, dar și prin zonele montane, Muntenia, nordul Dobrogei.

Nu sunt excluse nici cantități de 15 – 20 de l/mp, mai ales prin Muntenia și Moldova.

Prognoza meteo – vremea în România / Joi, 5 august:

O noapte tropicală peste Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, mare parte din Moldova, Dobrogea, cu minime de la 21 spre 23, 24 de grade, iar prin sudul extrem al Olteniei sunt posibile chiar 25 de grade.

Ceva mai respirabil este aerul din Transilvania, nordul Moldovei, Maramureș, zonele montane, cu temperaturi nocturne spre 17 – 18 grade.

Avem parte de o răcire considerabilă prin nordul Crișanei, Maramureș,  nordul Transilvaniei, regiuni unde abia mai ajungem la 19 – 21 de grade, în timp ce prin restul Banatului, Transilvaniei, nordul Moldovei, zonele montane ne oprim la 24 – 26 de grade.

Nu de aceleași vești bune au parte Oltenia sau Muntenia, care rămân la pragul de caniculă, cu 33 – 35 de grade, în timp ce prin sudul Moldovei și Dobrogea maximele urcă spre 28 – 30 de grade.

Vestea bună a zilei este adusă de ploi.

Ploi pe arii extinse (practic doar estul Munteniei, Dobrogea și izolat sudul Moldovei nu au parte de ele) dar și ploi importante cantitativ (prin Banat, Crișana, Transilvania, zonele montane, nordul Munteniei se pot acumula și 20 – 30 de l/mp).

Prognoza meteo – vremea în România / Vineri, 6 august:

Nu avem schimbări majore în ceea ce privește temperaturile minime, vorbim de valori de la 18 spre 21, 22 de grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția zonelor montane, Transilvaniei, Maramureșului, zonelor deluroase, unde regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în jurul a 16 – 18 grade.

Peste zi, locuitorii din Transilvania, Maramureș, Crișana, mare parte din Banat, dealurile Munteniei și Moldovei se bucură la temperaturi de 21 – 23 de grade, cu 15 – 17 grade prin zonele montane.

Cel mai cald rămâne tot prin Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, aici maximele urcă până spre 28 – 30, 31 de grade.

Continuă ploile, abundente chiar, peste bună parte din țară, doar Oltenia părând a fi ocolită de ele. Cantitățile așteptate să cadă pot ajunge la 15- 20 de l/mp, iar prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei se pot acumula și 35 – 50 de l/mp.

Prognoza meteo – vremea în România / Sâmbătă, 7 august:

Vorbim de un regim termic apropiat de normal prin Oltenia, Muntenia, Banat, Crișana, sudul Moldovei, Dobrogea, cu maxime de la 26 spre 28, 29 de grade, în timp ce prin nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș maximele nu trec de un 21 – 23 de grade.

Prin zonele montane se ating 20 – 21 de grade, cu 12 – 14 grade pe creste.

Se anunță o noua zi cu ploi în mare parte din țară (cu excepția nordului Moldovei, Olteniei, SV Munteniei și estul Moldovei) dar cantități mai importante (15 – 20 de l/mp) sunt posibile doar prin zonele montane.

Prognoza meteo – vremea în România / Duminică, 8 august:

– Încheiem săptămâna cu maxime de 30 – 32 de grade prin Banat, Oltenia, SV Munteniei, respectiv 27 – 29 de grade în restul Munteniei, sudul Moldovei, Crișana, Dobrogea. Prin Moldova, Transilvania, Maramureș, zonele montane se ating 23 – 25 de grade, cu 15 – 17 grade pe creste.

Condiții de ploi mai avem doar prin zonele montane și sudul Transilvaniei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate