Educație
O nouă sărbătoare pentru români. Va fi în prima duminică din luna iunie. Legea a fost promulgată
O nouă sărbătoare va fi în România, în luna iunie. Legea a fost promulgată luni de către președintele Klaus Iohannis.
Este vorba despre legea pentru instituirea Zilei Sportului Românesc. Va fi celebrată în prima duminică din luna iunie, în fiecare an.
În această zi, vor fi organizate evenimente la nivel național de către Ministerul Sportului, prin Direcțiile pentru Sport, în colaborare cu autoritățile administrațiilor locale.
Potrivit legii promulgate, autorităţile administraţiei publice locale pun la dispoziţie, cu titlu gratuit, bazele sportive aflate în administrare sau în folosinţă gratuită, cu ocazia desfăşurării evenimentelor dedicate Zilei sportului românesc.
Obiectivele Zilei Sportului Românesc sunt promovarea sportului de masă, a sportului de performanță, a sportului pentru persoanele cu dizabilități, beneficiile unui stil de viață activ și sănătos, realizările internaționale ale României pe plan sportiv și sportivii care au avut un aport semnificativ în acestea, potrivit inițiatorilor proiectului.
„Ziua pentru marcarea evenimentelor este prima duminică din luna iunie. Această zi este prielnică din mai multe puncte de vedere: temperatura este una potrivită pentru activități sportive (18 °C este media la nivel național), încă nu a început sezonul concediilor, majoritatea cetățenilor sunt liberi duminica și pot participa la evenimentele organizate cu această ocazie”, se arată în expunerea de motive.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News