Connect with us
Advertisement

Actualitate

O nouă zi liberă în luna decembrie. Ziua Minorităților din România, sărbătoare națională

Publicat

Proiectul privind declararea şi ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a zilei de 18 decembrie, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din Români a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru” şi 4 abţineri. Proiectul de lege prevede că anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale din România, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. În plus, va fi o zi liberă.

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar, pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile”, se arată în proiectul de lege.

În România, dreptul la identitate este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de către Constituţie. De asemenea, ziua de 18 decembrie este sărbătorită în fiecare an, aşa cum prevede şi Hotărârea de Guvern nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale din România, putând vorbi de existenţa unei tradiţi în acest sens, potrivit expunerii de motive.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, au precizat iniţiatorii, în expunerea de motive, motivând astfel alegerea date de 18 decembrie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. derp

    duminică, 26.11.2017 at 18:12

    este sarbatoare libera legala?

  2. pompolino

    luni, 27.11.2017 at 00:19

    Eu zic sa faceti toate zilele anului… zile libere si sa fie platit dublu. Oricum nu se construieste nimic in Romania de 30 de ani, doar se fura. Asa au mai mult timp de hotii, ca au ramas in urma cu planul la furat padurile… mai sunt inca 50% nefurate!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement