Actualitate
O parte din gărzile suplimentare ale medicilor va deveni obligatorie. Proiect legislativ, la Senat
Un parlamentar reclamă că noua lege cadru de salarizare a bugetarilor contrazice Codul muncii în privința numărului de ore efectuate de medici ca gardă. O propunere legislativă depusă la Senat prevede că gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii.
Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr.II a legii – cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost depusă la Senat pentru dezbatere în data de 12 septembrie.
Potrivit inițiatorului, senatorul USR Adrian Wiener, în Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa II și Ordinul ministrului Sănătății nr. 870/2004 se stabilește un program de 7 ore zilnic, 35 ore săptămânal ca normă de bază pentru medici. Gărzile efectuate de un medic, peste această durată a normei legale de muncă, sunt considerate gărzi suplimentare și sunt plătite cu sporuri cuprinse înre 50 și 100%. Ori Codul Muncii stipulează că abia peste 48 de ore săptămânal (adică 8 ore pe zi) ar trebui să considerăm că gărzile efectuate sunt suplimentare, până la această normă fiind gărzi obligatorii.
„Scopul general al reglementării gărzilor este asigurarea continuității activității medicale, de la terminarea programului medicului și până a doua zi, la începerea programului medicilor din secție/compartiment”, se precizează în expunerea de motive.
În plus, susține inițiatorul, trebuie stabilită clar reglementarea privind gărzile obligatorii și cele suplimentare. “Scopul reglementării gărzilor obligatorii este completarea normei de bază a medicului în caz contrar fiind pasibil de diminuarea salariului aferent funcției de bază (ne referim desigur la cei care nu au un program de lucru de 7 ore zilnic, sau mai puțin în cazul altor specialități, respectiv 35 de ore pe săptămână sau mai puțin, în caz contrar nemaifiind vorba de gărzi obligatorii, ci de muncă suplimentară)”, susține parlamentarul.
Potrivit propunerii legislative, „gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii”.
Inițiativa legislativă va fi discutată mai întâi la Senat, însă ca să fie adoptată trebuie să fie votată și în Camera Deputaților.
sursa: senat.ro, legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News