CÂMPENI
O porție de mici, motiv de scandal la un eveniment din Apuseni. Au intervenit jandarmii din Alba
O porție de mici a fost motiv de scandal la un eveniment organizat în Munții Apuseni. Clientul s-a certat cu vânzătorul și fiul acestuia și a fost nevoie de intervenția jandarmilor din Alba. Cei implicați au fost amendați.
Jandarmii din Alba au intervenit în aplanarea unui conflict izbucnit din cauza unei „porții de mici”, în localitatea Horea, în cadrul evenimentului „Târgul Lemnarilor”. Un bărbat în vârstă de 37 de ani, supărat că nu a primit la timp mâncarea comandată, a provocat scandal în care au fost implicați și vânzătorul împreună cu fiul acestuia. Doi dintre aceștia au fost sanționați cu câte 200 de lei, iar cea de-a treia persoană cu 100 de lei, transmite Jandarmeria Alba.
Și la Festivalul „Mărie dragă Mărie” din satul Cărpiniș, jandarmii au împărțit amenzi. Sase persoane au fost sancționate contravențional, pentru provocare sau participare efectivă la scandal în locuri publice, precum și pentru proferare de injurii, expresii jignitoare sau vulgare. În total, au fost aplicate 5 avertismente și două amenzi contravenționale în valoare de 100 și 500 de lei.
Jandarmii reamintesc prevederile Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice:
Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice; provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.