Connect with us
Publicitate

Câmpeni

O stradă din orașul Câmpeni va fi asfaltată printr-o investiție de peste 6,2 milioane de lei. Contractul a fost semnat

Publicat

Un tronson de 2 kilometri dintr-o stradă aflată în orașul Câmpeni, ce face legătura cu drumul național DN 75, spre Mihoiești, urmează să fie modernizat și asfaltat. Contractul de execuție a lucrărilor, în valoare de peste 6,2 milioane de lei, a fost semnat vineri, la sediul Primăriei. 

„Am semnat astăzi (n.r. vineri – 30 septembrie), la sediul Primăriei Orașului Câmpeni, contractul de execuție a lucrărilor pentru investiția „Modernizare strada Horea-Drum Mihoiești, orașul Câmpeni” din cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Câmpeni”.

Lucrările vor fi executate de Florea Grup SRL Alba care a câștigat licitația.

Tot astăzi (n.r. vineri – 30 septembrie), am fost pe teren împreună cu colegii din Primărie și cu reprezentanții firmei Florea Grup SRL, în zona în care se va derula investiția și am discutat cu cetățenii de acolo cea mai bună variantă de începere a lucrărilor.

Lucrările de execuție vor începe în cel mult 2 săptămâni și au ca termen de finalizare luna decembrie 2023.

Modernizarea acestui drum se va face cu fonduri europene. Valoarea totală a investiției (a lucrărilor) este de 6.245.978,50 lei (aproximativ 1.250.000 euro)”, a scris primarul Cristian Dan Pașca, pe pagina de Facebook.

Ce prevede proiectul

Potrivit documentației, lucrarea vizează modernizarea unei porțiuni de 2 km din strada Horea, de la km 1+275 până la km 3+275. Strada are originea în intersecția străzii Calea Turzii cu strada Revoluția 1848 – DC 96 și a fost modernizată anterior de la km 0+000 până la km 1+275.

Tronsonul strada Horea – drum Mihoiești urmează să fie asfaltat, soluția tehnică proiectată fiind următoarea:

  • lățimea părții carosabile: între 4 și 5,5 metri
  • ampriza medie a străzii: 7,2 metri
  • accese auto: 531 mp
  • lățimea trotuarelor: între 0,3 – 2 metri
  • zid de sprijin din beton armat: 18 metri
  • parapet direcțional semigreu: 453 metri
  • parapet pietonal: 254 metri
  • fundație adâncită de parapet: 160 metri
  • podețe: 3 bucăți cu lungimea între 6,2 și 6,3 metri, cu diametrul de 600 mm
  • rigolă carosabilă: 13 metri

Pentru evitarea exproprierilor, traseul străzii existente se păstrează în plan. Acesta este alcătuit dintr-o succesiune de aliniamente și curbe, viteza de proiectare luată în calcul fiind de 25 km/h.

Structura rutieră propusă este următoarea:

  • 4 cm strat de uzură BA16
  • 6 cm strat de legătură BAD22,4
  • 16 cm strat de bază din piatră spartă
  • 30 cm strat de fundație din balast
  • 7 cm strat de nisip cu rol de separație și anticontaminant

Se propune realizarea de trotuare, pe ambele părți ale străzii, unde este posibil. Acestea urmează să fie separate de partea carosabilă prin borduri de beton.

Structura trotuarului este următoarea:

  • 6 cm strat de uzură din pavele autoblocante
  • 4 cm strat de egalizare din nisip
  • 10 cm strat din piatră spartă
  • 15 cm strat de balast

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    duminică, 02.10.2022 at 21:11

    Daţi-o naibi de treabă,şi asta este o ştire ieşită din comun ? Parcă s-ar descoperi ceva nemaiauzit.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate