Eveniment
O tânără din Alba și-a bătut bunica cu pumnii și picioarele. Bătrâna, internată în spital, iar femeia s-a ales cu dosar penal
O tânără din Ohaba este cercetată pentru violență în familie. Și-ar fi agresat bunica cu pumnii și picioarele. Polițiștii au emis, pe numele ei, un ordin provizoriu de protecție prin care i-au interzis să se apropie de femeie.
Potrivit IPJ Alba, la data de 22 aprilie 2020, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au intervenit la o locuință din comuna Ohaba unde era semnalată o faptă de violență în familie.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că o tânără de 30 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu bunica sa, o femeie de 78 de ani, ar fi lovit-o, cu pumnii și picioarele, peste cap și corp.
Vârstnica a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, iar față de nepoata acesteia a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie. Polițiștii au emis pe numele ei și un ordin de protecție provizoriu, prin care i-au interzis să se apropie de bunica sa.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News