Actualitate
Oamenii de ştiinţă români participă la misiunea spaţială Euclid, destinată studierii expansiunii accelerate a Universului
Pe 5 octombrie, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a selectat misiunea spaţială Euclid, pentru Programul „Cosmic Vision”, care urmează să fie lansată în anul 2019, la proiectarea acesteia participând Agenţia Spaţială Română (ROSA) în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) din Măgurele-Bucureşti. Acestea sunt implicate în primul rând în aspectele ştiinţifice ale misiunii, fiind astfel susţinută contribuţia românească.
Misiunea va face posibilă înţelegerea originii expansiunii accelerate a Universului. Pentru acest domeniu de activitate, anul acesta a fost acordat şi premiul Nobel pentru fizică.
Astronomii vor afla semnificaţia energiei întunecate şi vor verifica valabilitatea teoriei relativităţii generalizate la scale peste miliarde de ani lumină, prin măsurarea formei aparente şi distribuţia în spaţiu a galaxiilor. Sub coordonarea Institutului de Astrofizică din Paris (IAP), s-a format un consorţiu european care a dezvoltat echipamente pentru observatorul spaţial al Euclid, bazate pe sisteme şi dispozitive prin care se vor realiza înregistrări ale imaginilor în spectrul vizibil şi imagistică în infraroşul apropiat. De asemenea, consorţiul va avea printre obiective producerea şi analizarea datelor obţinute cu ajutorul instrumentelor de pe satelit.
Euclid este una dintre primele misiuni spaţiale în cadrul căreia, alături de alte ţări contributoare ce formează consorţiul misiunii, România este partener instituţional, fapt posibil în urma eforturilor depuse de Agenţia Spaţială Română, dar şi datorită rezultatelor obţinute de cercetători români în cadrul misiunii PLANCK, precursor natural al misiunii Euclid.
Andra TOTH
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News