Abrud
Abrudenii au donat 20.000 de lei pentru 4 copii rămași fără mamă după un accident de circulație

Un cumplit accident de mașină a distrus o familie din Sohodol. Mama, Petronela Narița, și-a pierdut viața după ce mașina condusă de soțul ei, băut și fără permis de circulație, s-a răsturnat. Tatăl, Flavius Narița, a ajuns după gratii. Victime ale accidentului pot fi considerați însă și cei patru copii, rămași în grija bunicii din partea tatălui: Flavia (12 ani), Ianis (10 ani), Andreea (9 ani) şi Darius (6 ani).
”Eu le știu familia foarte bine. O familie normală, fericită. Săraci dar mama lor avea grijă de ei, îi iubea și erau tot timpul curați. Și tatăl avea grijă de ei, îmi pare tare rău de ce s-a întâmplat” a spus o femeie din Abrud, care i-a ajutat financiar dar a refuzat să îi fie făcut public numele.

Primarul din Abrud, a decis să se implice și să strângă comunitatea locală în jurul acestui caz deosebit. A deschis un cont pe numele fratelui său, în care oamenii au fost invitați să doneze bani pentru cei mici. S-au strâns până acum 20.000 de lei, începutul unei sume cu care primarul plănuiește să cumpere pentru copii o casă veche în Abrud, ”ca să nu mai facă naveta la școală pentru că nu se știe ce va fi în viitor” și pe care să o renoveze, eventual cu ajutorul altor oameni care pot ajuta cu muncă, cu materiale sau cu bani.
De asemenea, tot el s-a ocupat ca micuții să meargă în continuare la școală: le-a cumpărat ce a fost nevoie pentru ca aceștia să poată intra cu bine în anul școlar. Alți oameni din zonă le-au donat haine noi. ”Copiii învață foarte bine, fetița cea mare a luat premiul I. Da, au fost foarte afectați de ce s-a întâmplat, după ce a trecut șocul inițial, au fost și mai supărați” a spus primarul Nicolae Simina.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News