Connect with us
Publicitate

Actualitate

Obiceiuri de Bobotează din zona Cugir, în anul 1943

Publicat

Foto: bihor.ro

După prezentarea obiceiurilor de Anul Nou, Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale aduce în atenţie şi obiceiurile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, din Cugirul anului 1943, tot dintr-o „lucrare de control”, de această dată a elevului Alexandru Tomuţa.

Boboteaza este o sărbătoare însemnată şi anume Botezul Domnului nostru Isus Hristos, când s-a botezat în Iordan dela Ioan. Este o sărbătoare nemişcătoare şi întotdeauna este în 6 ianuarie.
În această zi de sărbătoare, ca şi în toate celelalte sărbători mari, oamenii şi-au luat câte un obiceiu pe care-l ţin cu sfinţenie şi pe care-l au stăpânit din moşi strămoşi şi se leapădă de el numai cu mare greutate.
Astfel, înainte de această sărbătoare cu o zi, adică în ajun, preotul dimpreună cu cantorii umblă pela casele oamenilor, cu cruce, botezându-le şi sfinţindu-le casele cu apă sfinţită, cântând „În Iordan Botezându-te Tu Doamne”. Oamenii aşteaptă această zi cu mare bucurie, deoarece se vesteşte Botezul D-lui. Apoi, în ziua de Bobotează, se face liturgie de dimineaţă, iar după terminarea liturgiei preotul şi tot poporul dela biserică ies cu praporii la un izvor pentru a sfinţi apa. După ce s-a făcut slujba respectivă, preotul botează pe toţi oamenii, iar ei îşi iau apă sfinţită şi o duc acasă, pentru aşi boteza vitele şi celelalte animale depe lângă casă. Ţăranii dela sate şi la mâncare au un obicei de în această zi de sărbătoare, la masă mănâncă aşa zise răci (piftie) din carne de porc.
În ziua a II-a de Bobotează, adică la sfântul Ioan, pe acei pe care-i cheamă Ioan îşi cheamă rudele şi prietenii spre aşi petrece împreună.

Citește și MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul . Urări amuzante şi serioase pentru prieteni, familie şi colegi

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate