Obligație pentru firmele din sectorul agroalimentar, până la 31 martie. Cum se face raportarea privind risipa alimentară
Obligație pentru firmele din sectorul agroalimentar: În premieră, operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligația de a transmite, până la 31 martie 2026, raportările privind măsurile implementate și cantitățile de alimente gestionate pentru reducerea risipei alimentare în anul 2025.
Nerespectarea obligației poate atrage sancțiuni de până la 40.000 de lei, potrivit unui ghid realizat de o societate de avocatură, citat de Agerpres.
Astfel, în jur de 400.000 - 450.000 de operatori economici intră sub incidența legii, dintr-un total de cel mult 1,2 milioane de operatori economici, conform datelor Ministerului Finanțelor citate de compania Grecu Partners.
Concret, aproximativ între 33% și 40% din totalul firmelor din România sunt vizate de această măsură, transmite Agerpres.
Este pentru prima dată când operatorii economici din România trebuie să raporteze date privind risipa alimentară.
Raportarea se face public, atât pe platforma statului risipaalimentara.madr.ro, cât și pe website-ul firmei.
În situația în care operatorul economic nu deține un website, obligația de publicare nu se aplică.
Înainte de încărcarea raportării, companiile trebuie să se asigure că datele sunt corecte, complete și susținute de documente interne relevante, care reflectă modul în care au fost gestionate cantitățile de alimente și măsurile adoptate pentru reducerea risipei alimentare, precizează sursa citată.
Obligație pentru firmele din sectorul agroalimentar: Cine trebuie să raporteze risipa alimentară
Este vizată orice persoană fizică sau juridică implicată în orice etapă a producției, procesării și distribuției alimentelor.
Astfel, vor trebui să raporteze cei implicați în producția primară (ferme, producători agricoli): ferme de legume, ferme de fructe, ferme zootehnice, producători de lapte crud, stupine, ferme piscicole, producători de cereale etc.
De asemenea, pe listă se mai află: fabrici de panificație, fabrici de lactate, abatoare, unități de procesare a cărnii, fabrici de conserve, unități de procesare a fructelor (sucuri, piureuri), fabrici de bere sau băuturi răcoritoare etc.
În această categorie mai intră: depozite frigorifice, centre logistice, distribuitori de băuturi, distribuitori de produse alimentare, magazine alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine de proximitate, cash & carry etc.
Raportări despre reducerea risipei alimentare vor mai face cei din sectorul de industrie hotelieră și servicii de alimentație publică (HoReCa, cantine, restaurante, cofetării, patiserii etc.), respectiv restaurante, fast-food-uri, cantine (școlare, universitare, spitale, firme), cofetării, patiserii, hoteluri cu servicii de masă, unități de catering, cafenele cu produse alimentare, bistrouri, food-truck-uri.
Ce măsuri ar trebui să fie implementate
Operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligația să implementeze cel puțin două măsuri de prevenire și reducere a risipei alimentare: măsuri de responsabilizare pe lanțul agroalimentar (producție, procesare, depozitare, distribuție, comercializare, HoReCa), vânzare cu preț redus a produselor aproape de expirarea termenului de valabilitate sau transfer gratuit către operatori receptori sau către alți operatori economici, pentru consumul uman.
Alte măsuri vizate sunt:
- utilizare în hrana animalelor, până la expirarea termenului de valabilitate;
- direcționarea produselor de origine animală improprii consumului uman către utilizatori înregistrați pentru hrana animalelor din adăposturi;
- direcționarea produselor improprii consumului uman sau animal către transformare în compost;
- direcționarea produselor improprii consumului uman sau animal către transformare în biogaz, dirijarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman către unitate de procesare autorizată.
Pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025, firmele trebuie să aibă pregătite:
- Planul anual de diminuare a risipei alimentare;
- Raportul anual privind cantitatea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit - pentru operatorii receptori și raportul anual privind cantitatea și valoarea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit - pentru operatorii donatori.
Amenzile sunt cuprinse între 10.000 și 20.000 lei pentru încălcarea regulilor privind transferul alimentelor și între 10.000 și 40.000 lei pentru neîncărcarea planului și rapoartelor în platformă, după 6 luni de la funcționarea platformei.
Amenda pentru neîncărcarea planului/rapoartelor în platformă nu se aplică microîntreprinderilor și întreprinderilor mici.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)