Românii care vor să plece din țară pentru mai mult de șase luni, indiferent că merg la muncă, la studii sau în vacanţă, riscă să fie amendaţi, din ianuarie 2018, dacă nu notifică Fiscul în prealabil cu minimum 30 de zile prin completarea și depunerea unui chestionar de rezidență fiscală. Astfel, românii plecaţi în străinătate care și-au păstrat rezidența fiscală în România trebuie să plătească o taxă lunară.

Publicitate

Persoanele cu rezidenţa fiscală în România, cu domiciliul în ţară, sunt obligate la plata unei contribuţii de 5,5% din valoarea salariului minim pe economie, chiar dacă se află în străinătate. Contribuţia este de circa 67 de lei/lună, corespunzător sumei de 792 de lei pentru un salariu minim pe economie din 2016 de 1200 de lei, potrivit consultantului financiar Adrian Benţa.

Citește și Poți obține de la stat până la 50.000 de lei pentru casă sau mașină. Ce trebuie să faci dacă ești din Alba

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit noului Cod Fiscal, persoanele fizice ce nu realizează venituri şi nici nu sunt scutite de plata contribuţiei de sănătate prin efectul legii vor fi obligate să achite contribuţii la asigurările de sănătate.

Sancţionarea celor care pleacă la muncă în străinătate şi care nu depun la timp chestionarul de rezidenţă fiscal este prevăzută de Ordonanţa 30, ce modifică Codul de procedură fiscală.

Potrivit ANAF, "orice persoana fizică rezidentă în România care pleacă din țară (indiferent de motiv: studii, muncă, etc) pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive are obligaţia completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România".

Publicitate

Formularul se depune cu 30 de zile înaintea plecării din România, în vederea scoaterii/menţinerii din/în evidenţă de către organul fiscal competent. Organul fiscal analizează îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă în funcţie de situaţia concretă a persoanei fizice, luând în considerare prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau prevederile Codului fiscal, după caz, precum şi documentaţia prezentată, respectiv:

- formularul "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România"

- orice alte documente ce pot sta la baza determinării rezidenţei persoanei fizice, precum şi, după caz, certificatul de rezidenţă fiscală emis de autoritatea fiscală străină sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei fiscale conform legislaţiei interne a acelui stat, în original sau în copie legalizată, însoţit de o traducere autorizată în limba română.

Publicitate

Autoritatea fiscală poate solicita și alte documente pe care le consideră relevante în vederea stabilirii rezidenței fiscale, de exemplu: dovada deținerii unor autovehicule înregistrate în România/ statul străin; permis de conducere emis de autorităţile competente din România/ statul străin; paşaport emis de autorităţile competente din România/ statul străin.

La cererea organului fiscal, persoana fizică este obligată să prezinte documentele solicitate de aceasta, însoţite de o traducere autorizată în limba română, şi, după caz, să aducă clarificări adiţionale, mai ANAF.

Amenda pentru nedepunerea chestionarului este de 50-100 lei.

Publicitate

surse: romaniatv.net, anaf.ro