Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sezonul de iarnă îi pune în alertă pe jandarmii montani din Alba. Sfaturi pentru cei care doresc să plece la munte

Publicat

audi zapada Odată cu apropierea iernii, jandarmii transmit că ehipajele montane sunt pregătite să intervină. Turiștii sunt sfătuiți să ia legătura cu jandarmii montani și să acționeze conform indicațiilor acestora. La nivelul Jandarmeriei Alba, funcţionează trei posturi montane de jandarmi care au rolul de a-şi îndeplini atribuţiile legale în raioane greu accesibile din zona Arieşeni, Roşia Montană şi Şugag. O preocupare de bază a jandarmilor montani este cunoaşterea permanentă a stării traseelor turistice, a potenţialelor pericole din zona de competenţă teritorială şi anunţarea din timp a populaţiei din zonă şi a turiştilor în vederea evitării accidentelor şi altor evenimente negative.

Structurile montane ale Jandarmeriei Române sunt forţe specializate, pregătite şi dotate, care exercită, în condiţiile legii, printre alte atribuţii ce le revin, misiuni de menţinere a ordinii publice în vederea prevenirii şi descoperirii faptelor antisociale în staţiunile turistice şi în zonele adiacente acestora. De asemenea, jandarmii montani participă la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi a mediului, prin măsuri de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor legale. În plus, o misiune deosebit de importantă a secţiilor şi posturilor montane este aceea de a participa la căutarea şi salvarea/evacuarea persoanelor/turiştilor care se află în pericol în zona de competenţă.

Cei care doresc să plece într-o zonă montană a judeţului unde funcţionează posturile montane ale Jandarmeriei Alba sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii montani în vederea îndrumării, informării şi precizării modului de acţiune în cazul în care vor fin în dificultate. Pentru aceasta, sunt disponibile următoarele numere de telefon:

Postul de jandarmi montan Şugag – 0258 746 061
Postul de jandarmi montan Arieşeni – 0258 779 022
Postul de jandarmi montan Roşia Montană – 0258 891 311

Având în vedere faptul că deja în cele trei zone ale judeţului au fost înregistrate temperaturi negative, pentru prevenirea evenimentelor negative şi accidentelor survenite în zona montană a judeţului, Jandarmeria Alba şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Alba reamintesc turiştilor câteva reguli minimale care trebuie respectate în munte:

Înainte de a pleca în excursie echipaţi-vă autoturismul corespunzător anotimpului, fără a uita lopata de zăpadă şi lanţurile antiderapante. Totodată, mijloacele de iluminat care se conectează la bateria maşini precum şi păturile (eventual electrice) se pot dovedi utile.

Înainte de a pleca în excursie este indicat să solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales ( este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu.

Dacă doriți să plecați pe munte, asigurați-vă că aveți un echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.

Atenţie: turiştii sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii montani/salvamontiştii/ localnicii şi să ceară informaţii suplimentare despre zonele acoperite de reţeaua de telefonie mobilă, în special în zona Muntelui Şurianu.

Nu porniţi singuri pe munte, ci în grup de minimum 3 persoane, dintre care cel puţin una să cunoască temeinic zona respectivă. Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup şi evitaţi să alegeţi trasee foarte lungi.

Informaţi jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul cu privire la traseul ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor lăsând datele dumneavoastră în acesta. Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont şi respectaţi indicaţiile acestora.

În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană.

Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort.

Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele. Nu vă abateţi de la traseu, evitaţi scurtăturile şi respectaţi marcajele turistice.

Pe vreme rea (viscol, ceaţă, ger), trebuie să vă deplasaţi in grup compact ( dacă zona nu prezintă pericol de avalanşe) şi nu trebuie, sub nici un motiv, să rămâneţi în urma grupului.

Tuturor le este recomandat ca, în cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, să solicite ajutor prin apel la 112 specificând, pe cât posibil, următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate, când s-a produs accidentul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement