Connect with us
Advertisement

Educație

OFICIAL: Burse școlare 2023-2024. Condițiile de acordare, tipurile de burse și cuantum. Toate datele pentru elevi

Publicat

Burse școlare 2023-2024. Metodologia de acordare a burselor în acest an școlar a fost publicată în Monitorul Oficial. Ministerul Educației a stabilit, prin ordin, condițiile în care elevii primesc burse.

Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial și liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:

  • bursă de excelență olimpică I
  • bursă de excelență olimpică II
  • bursă de merit
  • bursă socială
  • bursă tehnologică.

Burse școlare 2023-2024 – date generale

Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice.

Bursele în perioada vacanțelor școlare

Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare. Excepție fac bursele de excelență olimpică (se acordă pe toată perioada anului școlar) și cele sociale, în anumite condiții.

Elevii cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de bursă de excelență olimpică I sau II/de merit/tehnologică/ socială, indiferent dacă beneficiază și de una dintre măsurile de protecție specială.

Elevii pot beneficia și de alte tipuri de burse, pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice sau acordate de autoritățile administrației publice locale. Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.

Elevii români pot beneficia de burse într-un an școlar doar dacă frecventează cursurile unei unități de învățământ preuniversitar din România. Bursele se suspendă pe perioada studiilor în străinătate, chiar dacă elevul rămâne înscris la unitatea de învățământ de pe teritoriul României.

Sumele alocate pentru bursele elevilor sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat, precum și pentru alte beneficii sociale.

Elevii străini din învăţământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.

Cuantumul burselor pentru anul școlar 2023-2024

Bursele se asigură din bugetul Ministerului Educației. Cuantumul lunar al burselor pentru anul școlar 2023—2024 este stabilit de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

Începând cu anul școlar 2024—2025, cuantumul minim al burselor, cu excepția bursei de excelență olimpică I, va fi aprobat prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:

  • sumele alocate de autoritățile administrației publice locale
  • alte venituri obținute potrivit legii

Cuantumul minim al burselor pentru anul şcolar 2023-2024

Potrivit Legii 198/2023, pentru anul şcolar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:

  • bursă de merit – 450 lei/lună
  • bursă socială – 300 lei/lună
  • bursă tehnologică – 300 lei/lună
  • bursa pentru mamele minore: 700 de lei, pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, cu condiţia frecventării orelor de curs
  • bursa de excelenţă olimpică I/internaţională şi II/naţională: în funcţie de nivelul distincţiei obţinute: pentru locul I, echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară; pentru locul al II-lea, 75% din salariul de bază minim brut pe ţară; pentru locul al III-lea, 50% din salariul de bază minim brut pe ţară; pentru menţiune, 25% din salariul de bază minim brut pe ţară
  • bursa de excelenţă olimpică II/naţională: 700 lei/lună

Burse 2023 – 2024 pentru elevii din unitățile de învățământ particular și confesional

Elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:

  • burse de excelență olimpică I și II pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel gimnazial și liceal
  • burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel primar, gimnazial și liceal
  • burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin prezenta metodologie, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul tehnologic.

Bursele de excelență olimpică

Pentru stimularea excelenței, elevii beneficiază de burse de excelență olimpică I și II, acestea fiind alocate în funcție de distincțiile primite de către aceștia, după cum urmează:

  • bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
  • bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației.

Bursele de excelență olimpică I și II se plătesc lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.

Prin excepție, elevii care obțin distincții și premii în ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

Pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

Bursele se acordă pe baza rezultatelor atestate prin copii de pe diplomele obținute, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ și pe baza unei cereri depuse de părinte/ reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali.

Un elev poate beneficia de o singură bursă de excelență olimpică pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior.

Bursa de excelență olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit.

Bursele de merit

Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:

  • 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-I cuprinde și pe aceștia;
  • 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-I cuprinde și pe aceștia;
  • 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
  • elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;
  • elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației
  • elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educației, fără finanțare
  • elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice.

Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obțin rezultatele școlare și se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul anului școlar.

Bursele de merit se acordă în perioada cursurilor școlare.

În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală/media notelor egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.

În numărul beneficiarilor de bursă de merit nu vor fi cuprinși beneficiarii burselor de excelență olimpică I și II.

Alte condiții pentru acordarea burselor de merit

Bursele de merit pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar, cu condiția ca elevul să nu beneficieze deja de bursă de merit/bursă de excelență olimpică.

Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.

Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens.

Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.

Bursele de merit pentru olimpici (care au la bază rezultatele obținute, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ) se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali

Profesorul diriginte sprijină elevii majori, părinții/ reprezentanții legali ai elevilor minori și coordonează procesul de depunere a documentelor necesare pentru acordarea burselor.

Un elev poate beneficia de o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior, ca medie generală sau rezultate la competiții.

Bursele sociale

Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar.

Bursa socială se acordă la cerere, în funcție de situația materială/ socială/ medicală a elevului, a familiei sau a susținătorilor legali.

Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu character personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.

Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:

  • elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii
  • elevi minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii
  • elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respective plasamentul/ plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie
  • elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie
  • elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie
  • elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune al familiei elevului.

Pentru obținerea bursei sociale, elevii majori sau părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai elevilor minori depun la Comisia de management al burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.

Bursele sociale – când se depun documentele

Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, de părinți/ reprezentanții legali/ elevii majori pentru acordarea burselor sociale:

  • cererea părintelui/ reprezentantului legal/ elevului major
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei
  • documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte de stare civilă, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți
  • certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.

Burse sociale – alte condiții pentru acordare

Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie — acolo unde nu există medic școlar.

Acordarea burselor sociale pentru elevii proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune se face în urma comunicării la inspectoratele școlare, de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.

Burse sociale – verificarea veniturilor

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit.

Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei, reprezentând valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil.

Verificarea veniturilor declarate de părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori se face de către secretarul unității de învățământ, cu ajutorul platformei PatrimVen sau prin solicitarea organului central fiscal în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul a unui document care să ateste situația veniturilor declarate de către părinte/reprezentantul legal/elevul major.

În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților publice locale, în vederea efectuării unei anchete sociale.

Personalul unităților de învățământ nu efectuează anchete sociale în vederea acordării burselor sociale.

După caz, bursa socială poate fi acordată sau retrasă, ca urmare a unei solicitări în acest sens din partea serviciilor publice de asistență socială și pe baza unui raport de anchetă socială.

Burse sociale în vacanță

Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.

Nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:

  • elevii care nu au promovat anul școlar
  • elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an
  • absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat
  • elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.

Burse sociale – retragere sau cumulare

Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.

Decizia de retragere a bursei sociale se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.

Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit și cu bursa tehnologică.

Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, din bugetul Ministerului Educației, chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute în mai multe cazuri.

Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse sociale.

Se acordă burse sociale și elevilor minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”.

Burse sociale – noțiunea de familie

Prin „familie” se înțelege soțul și soția cu copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținere, cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reședința comună înscrisă în actele de identitate și care locuiesc împreună.

Se asimilează termenului „familie” bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor necăsătoriți și/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani dacă urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea în teren.

Sintagma „familie monoparentală” desemnează familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflat/aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună.

Prin „persoană singură din familia monoparentală” se înțelege persoana care se află în una dintre următoarele situații:

  • este necăsătorită
  • este văduvă
  • este divorțată
  • al/a cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească
  • al/a cărei soț/soție se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • al/a cărei soț/soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor
  • a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)—e).

Se asimilează termenului „familie” și persoana/ persoanele care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui și care locuiește/ locuiesc împreună cu copiii aflați în întreținerea sa/ lor.

Bursele tehnologice

Bursa tehnologică reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic.

În anii școlari 2023—2024 și 2024—2025, bursa tehnologică se acordă doar elevilor înmatriculați în cadrul specializărilor din învățământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC.

Elevii declarați repetenți la finalul unui an școlar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă. Excepție sunt cazurile de repetare a anului școlar din motive medicale.

În anii școlari 2023—2024 și 2024—2025, elevii declarați repetenți în învățământul liceal, care optează pentru continuarea studiilor în învățământul profesional, inclusiv dual, beneficiază de bursă tehnologică.

10 sau mai multe absențe nemotivate îi lasă pe elevi fără burse

Elevii care cumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa tehnologică pentru luna respectivă.

În cazul în care atingerea sau depășirea pragului de 10 absențe este în legătură cu motive medicale, elevul sau părintele/ reprezentantul legal al acestuia va prezenta actele pe baza cărora se face motivarea absențelor, în termen de 7 zile de la reluarea activității elevului, în scopul restabilirii dreptului la bursă tehnologică.

În situația în care, în funcție de momentul efectuării plății bursei tehnologice, nu a fost posibilă acordarea bursei în urma motivării absențelor din luna respectivă, plata acesteia se poate efectua odată cu plata burselor pentru luna următoare.

Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent.

Decizia de retragere a bursei tehnologice se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.

Bursa tehnologică se acordă elevilor la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa tehnologică, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.

Bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit și cu bursa socială.

Bursele pentru mamele minore

Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare.

Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.

Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.

Termenul „reintegrare” se referă la reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor.

În vederea acordării bursei pentru mamele minore, părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:

  • cerere a părintelui/reprezentantului legal
  • certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore.

Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice.

Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.

Decizia de retragere a bursei pentru mamele minore se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse, în condițiile prezentei metodologii.

Cum se calculează bursa pentru perioadele de vacanță

Pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul al burselor de merit și tehnologice este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:

  • CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru
  • NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă
  • NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă.

Sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare.

Burse pentru elevii transferați

Elevii care beneficiază de burse, transferați de la o unitate de învățământ la alta în timpul anului școlar, vor fi eliminați de pe lista beneficiarilor de burse din unitatea de învățământ de proveniență și vor fi adăugați pe lista beneficiarilor de burse din unitatea de învățământ unde s-au transferat, în maximum o lună de la transfer.

Elevii transferați de la o clasă la alta în cadrul aceleiași unități de învățământ vor primi bursa până la finalul cursurilor/anului școlar.

Acordarea burselor – obligații pentru școli

Profesorul pentru învățământ primar/profesorul diriginte informează toți părinții cu privire la criteriile, condițiile și metodologia de acordare a burselor, cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea cererilor și a documentelor justificative.

În unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea mediatori școlari, aceștia sunt implicați în informarea și susținerea familiilor pentru accesarea burselor și a altor forme de sprijin financiar de care pot beneficia elevii prin unitățile de învățământ.

Documentele necesare pentru acordarea burselor se pot depune online sau fizic la secretariatul unității de învățământ preuniversitar.

După expirarea termenului de depunere, părinții/ reprezentanții legali pot completa sau corecta dosarele incomplete sau incorecte, la solicitarea Comisiei de management al burselor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare.

Burse 2023-2024: Comisii la nivelul școlilor

La nivelul unității de învățământ preuniversitar se constituie Comisia de management al burselor, care verifică și analizează documentele depuse și stabilește lista elevilor beneficiari.

Componența Comisiei de management al burselor este următoarea:

  • președinte — director/director adjunct;
  • membri — 3—9 profesori pentru învățământul primar/ profesori diriginți;
  • secretar — secretar-șef/secretar/informatician.

Lista elevilor beneficiari se actualizează ori de câte ori este nevoie, se aprobă în consiliul de administrație al unității de învățământ, se semnează de către director și se transmite la inspectoratul școlar județean (ISJ)/al municipiului București (ISMB).

Burse 2023-2024: procedură internă în școli

În fiecare unitate de învățământ se elaborează o procedură internă de management al burselor școlare, în baza prezentei metodologii, aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ.

Prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse, este transmisă de unitatea de învățământ la ISJ/ISMB până la data de 20 octombrie a anului școlar în curs.

Inspectoratul școlar transmite numărul de beneficiari pe județ/municipiul București, pe tipuri de burse, la Ministerul Educației — Direcția generală învățământ preuniversitar, până la data de 25 octombrie a anului școlar în curs.

Unitatea de învățământ preuniversitar transmite lunar, până la data de 20 a lunii, la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.

ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației — Direcția generală economică, până la data de 25 a lunii, sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.

Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, cu excepția situației prevăzute la alin. (3); dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement