Connect with us
Advertisement

Eveniment

OFICIAL: Creșele din Alba Iulia se închid, odată cu școlile. Precizările reprezentanților Primăriei Alba Iulia

Publicat

Creșele din Alba Iulia se vor închide de miercuri, 11 martie și până în data de 22 martie 2020, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia, la solicitarea Alba24.

Este vorba despre perioada în care și la nivel național vor fi închise toate școlile și grădinițele, ca o măsură preventivă legată de situația COVID – 19 în România. 

Potrivit reprezentanților instituției, perioada de sistare a programului creșelor va putea fi prelungită, în funcție de evoluția situației la nivel național și local.

Premierul interimar Ludovic Orban a precizat că la nivel național vor fi suspendate cursurile de miercuri, 11 martie până în 22 martie. Este de fapt vorba despre opt zile de cursuri (miercuri, joi și vineri, în această săptămână și de luni până vineri inclusiv, săptămâna viitoare).

Activitatea va fi suspendată în această perioadă pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar (inclusiv grădinițele și liceele, de stat și private).

Creșele sunt în subordinea primăriilor, nu a Ministerului Învățământului, iar decizia de a întrerupe programul acestora aparține autorităților locale, în acest caz.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement