Connect with us

Educație

Olimpiada de Limba Germană 2025, etapa națională la Alba Iulia: elevii susțin proba scrisă, apoi vor pregăti piese de teatru

Publicat

Olimpiada de Limba Germană Modernă 2025, etapa națională la Alba Iulia. Marți, 8 aprilie 2025, la Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, participanții calificați la această etapă susțin proba scrisă.

Apoi urmează proba de proiect, realizată în echipe, care constă în elaborarea și punerea în scenă a unei piese de teatru, pe baza unor cărți primite de la Goethe-Institut, transmite IȘJ Alba. Proba de proiect durează patru zile. Aceasta se va finaliza cu prezentarea pe echipe a pieselor create și regizate.

La olimpiadă participă 194 de elevi din țară. Sunt prezenți și 40 de profesori însoțitori și alți 30 de profesori din comisia olimpiadei.

Deschiderea oficială a competiției a avut loc luni. Vezi VIDEO: Olimpiada de Limba Germană Modernă, etapa națională 2025 la Alba Iulia. Festivitatea de deschidere a competiției

Competiția este organizată de Ministerul Educației și Cercetării din România și Inspectoratul Școlar Județean Alba, în colaborare cu Goethe-Institut București.

UPDATE: Precizări de la inspector școlar Camelia Oniga despre desfășurarea probelor:

Olimpiada națională de Limba Germană Modernă. Lotul județului Alba

  • Sophie Marian, Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, profesor Petriana Rusu, clasa a  X-a
  • Irina Zgârdea, Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, profesor Adina Mucenicu, clasa a VIII-a
  • Miruna Ștefan,  Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, profesor Adina Mucenicu, clasa a VIII-a
  • Bogdan Goția, Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, profesor Elekes Daniela, clasa a X-a
  • Maxim Mucenicu, Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, profesor Mucsi Amariței Andreea, clasa a XI-a

Festivitatea de premiere se va desfășura duminică, 13 aprilie, începând cu ora 9.00, la la Casa de Cultură a Studenților.

”Elevilor le dorim mult succes, putere de concentrare, creativitate și sperăm să se reîntoarcă acasă toți cu zâmbetul pe buze. Cadrelor didactice care însoțesc loturile le dorim să aibă parte de experiențe frumoase în cetatea Marii Uniri, iar Comisiei Centrale îi mulțumim pentru acceptarea provocării de a juriza competiția, îi dorim răbdare, putere și mult succes”, este mesajul IȘJ Alba, transmis de purtătorul de cuvânt al instituției, inspector școlar Gabriela Gâlea.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement