Connect with us

Educație

Olimpiada de Limba Germană Maternă, etapa națională, în 22-25 aprilie, la Sebeș. Participă peste 100 de elevi din toată țara

Publicat

Olimpiada de Limba Germană Maternă, etapa națională, se va desfășura în perioada 22-25 aprilie, la Sebeș. Participă circa 130 de elevi din toată țara.

Gazda evenimentului este Liceul German Sebeș. Festivitatea de deschidere a olimpiadei este organizată în 22 aprilie 2025, începând cu ora 16.00, la Biserica Evanghelică Sebeș.

Primele rezultate la olimpiadă vor fi afișate joi, 24 aprilie, la ora 18:00, la Liceul German Sebeș. Lucrările vor putea fi analizate la cerere și se pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi comunicate vineri, 25 aprilie, de la ora 12.00.

Festivitatea de premiere a olimpiadei va fi vineri, 25 aprilie 2025, începând cu ora 13.00, de sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Olimpiada de Limba Germană Maternă, etapa națională. Elevii din Alba calificați la etapa națională

  • Tirza Hoster – clasa a VII-a
  • Mucsi – Amariței Fabian – Dennis – clasa a VIII-a
  • Caleb Dumitrean – clasa a IX-a
  • Nadine Kellinger – clasa a X-a
  • Daniel Aron Nan – clasa a X-a
  • Sara Stricat – clasa a XI-a

Olimpiada de Limba Germană Maternă, etapa națională. Program

Miercuri, 23 aprilie, între orele 8.15-8.30, elevii au acces în săli, iar în intervalul orar 9.00-12.00 se va desfășura proba scrisă la Liceul German Sebeș.

De la ora 15.00, vor fi activități cultural-educative pentru participanții de la gimnaziu: vizită documentară centrul istoric al Municipiului Sebeș (Biserica Evanghelică, Primăria Municipiului Sebeș, fostul Gimnaziu Evanghelic Sebeș, Casa Carl Filtsch, Hotelul „Leul de Aur”, Casa Franz Binder, Casa Călăului/Trompetistului, Biserica „Sfântul Bartolomeu”, Casa Zápolya/Casa Regelui, Turnul Studentului).

Între orele 17.00 și 19.00 vor fi activități interactive derulate în cadrul proiectului „Chimia, super-puterea mea”, la Liceul German Sebeș.

Pentru elevii participanți la olimpiadă de la liceu, de la ora 15.00 vor fi activități interactive derulate în cadrul proiectului „Chimia, super-puterea mea”, la Liceul German Sebeș.

Între orele 17.00 și 19.00 aceștia vor vizita centrul istoric al municipiului (Biserica Evanghelică, Primăria Municipiului Sebeș, fostul Gimnaziu Evanghelic Sebeș, Casa Carl Filtsch, Hotelul „Leul de Aur”, Casa Franz Binder, Casa Călăului/Trompetistului, Biserica „Sfântul Bartolomeu”, Casa Zápolya/Casa Regelui, Turnul Studentului).

Joi, 24 aprilie, vor fi vizite documentare la Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm și în centrul istoric Municipiul Alba-Iulia (Cetatea Alba Carolina, catedrala romano-catolică, catedrala ortodoxă, Sala Unirii, Muzeul Principia, Palatul Principilor), dar și la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Olimpiada de Limba Germană Maternă, etapa națională. Program afișare rezultate

De la ora 15.00 va fi workshop (activitate de proiect) la Liceul German Sebeș, corp clădire Lancrăm („780 de ani de atestare documentară a orașului Sebeș: oameni, locuri, povești”).

La ora 20.00 va fi prezentare expoziție „Andreanum 800 de ani-lege și constituție la sașii transilvăneni” (prezintă subsecretar de stat Thomas Șindilariu).

Vineri, 25 aprilie, după ora 8.30 vor fi finalizate lucrările de proiect în sala de evenimente, Hotel „Leul de Aur” Sebeș).

De la ora 10.30 vor fi prezentate și evaluate produsele realizate în cadrul proiectelor/atelierelor de lucru (sala de evenimente, Hotel „Leul de Aur” Sebeș).

La ora 12.00 se afișează rezultatele finale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement