Un bărbat care își ducea traiul de pe o zi pe alta în municipiul Sebeș a fost găsit decedat marți seara, pe o bancă pe care obișnuia să doarmă. 

Cei care l-au găsit au fost polițiștii locali din oraș. Corpul acestuia nu prezenta urme de violență, fiind transportat la spital în vederea efectuării necropsiei.

Publicitate

Rezultatele au arătat faptul că bărbatul era grav bolnav, decesul survenind ca urmare a unei insuficiențe multiple de organe și sisteme și a șocului septic.

Omul străzii era cunoscut de cetățenii din zonă, fiind observat frecvent în fața unui supermarket din localitate.

Potrivit unor surse, acesta ar fi fost internat în trecut într-un centru pentru persoane fără adăpost, însă a plecat singur din acel centru.

„Iarnă, vară, dormea tot pe aceeași bancă”, ne-a transmis un cititor Alba24.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

foto: arhivă