ECONOMIE
OMV Alba Iulia își face plinul din rezervorul clienților?
Cum altfel poate fi interpretată ”performanța” unui angajat al stației OMV de la ieșirea din Alba Iulia spre Aiud, care a ”reușit” să introducă într-un rezervor de 55 de litri, nu mai puțin de 58,39 litri. Angajatul respectiv a ”făcut plinul” autoturismului marca Seat Leon, cu rezervorul standard din construcție de 55 de litri (după cum se poate observa și din talon). Alimentarea s-a făcut în data de 2 octombrie 2010, la ora 11,31, la pompa 5. De menționat că rezervorul autoturismului respectiv nu era gol, în momentul alimentării computerul de bord arătând că mașina mai putea rula aproximativ 60 de kilometri până la consumarea completă a benzinei.
O sesizare a fost trimisă și către OMV România, pentru a obține o explicație legată de modul în care se pot înghesui peste 58 de litri într-un recipient de 55.
În imagine puteți vedea talonul mașinii pe care este înscrisă capacitatea rezervorului precum și bonul eliberat de către stația OMV.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
aaa
marți, 11.10.2011 at 14:43
unele masini au acel locsor numit REZERVA 🙂 probabil ca asa se explica diferendele de litri.
e vb de 3 litri iar din cate stiu eu rezerva poate fi pana la 5
o explicatie logica
Ovidiu
miercuri, 12.10.2011 at 07:28
Multumesc de explicatie. Problema e ca saptamana trecuta am facut plinul de la Rompetrol. Si era mai gol rezervorul decat atunci cu povestea cu OMV. Adica mai puteam face vreo 10 km. Si am bagat 52 de litri si a fost plin. Vorba unuia angajat acolo: „pompele nu minte”