Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Operațiunea MASCA: 195 persoane amendate de Poliția Alba pentru că nu aveau mască sau o purtau incorect. Verificări și noaptea

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  Au continuat și controalele pe timp de noapte.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 119 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 190 de mijloace de transport, din care 99 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.397 de persoane.

Echipele de control au depistat  195 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, au aplicat 18 sancțiuni unor operatori economici pentru organizarea de activități în spațiul închis pentru care au fost instituite restricții și 4  unor persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația între orele 23.00 – 05.00. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 8.000 de lei.

Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus și s-a acționat inclusiv în intervalul orar 23.00 – 05.00.

De exemplu, la Câmpeni a au fost verificate 33 de societăți comerciale, au fost legitimate 108 persoane și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale confirm Legii 55/2020.

Din 9 noiembrie 2020,  au intrat în vigoare noile măsurile instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

Conform acestei hotărâri în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ.

Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax