Connect with us
Publicitate

Eveniment

Operațiunea MASCA: 268 de persoane amendate în județul Alba pentru că purtau greșit masca sau nu aveau deloc

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  În ultimele 24 de ore au fost depistate 268 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară și o persoană care nu a respectat măsura carantinării.

Potrivit IPJ Alba au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 238 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM, DSVSA precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 170 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 177 de mijloace de transport, din care 97 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 3.134 persoane.

Echipele de control au depistat 268 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.750 lei. Totodată, a fost depistată și sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, o persoană care nu a respectat obligația de a nu părăsi domiciliul, instituită ca urmare a faptului că a fost contact al unui caz confirmat cu noul coronavirus.

Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

De exemplu, la Alba Iulia a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 368 de persoane, verificate 142 de autovehicule și au fost aplicate 94 de sancțiuni pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Aiud polițiștii au legitimat 105 persoane și au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

La Blaj au fost legitimate 88 de persoane și au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate