Eveniment
Operațiunea ”Masca” în județul Alba: 143 de persoane amendate pentru că nu purtau mască sau se făceau că o poartă
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore au fost depistate 143 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară.
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat 154 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM, DSVSA precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 94 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 116 mijloace de transport, din care 56 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.221 de persoane.
Echipele de control au depistat 143 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.250 de lei.
Au fost organizate acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.
De exemplu, la Aiud, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 52 de persoane și au fost aplicate 18 amenzi pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
La Alba Iulia polițiștii au verificat 45 de mijloace de transport în comun, au legitimat 105 persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
La Sebeș au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.
Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție sanitară și să nu se expună la riscuri.
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News