Transportatorii aerieni globali caută soluții pentru repornirea traficului și a vieții în aeroporturi, așa cum o știm. 

Aceștia au cerut marţi testarea pentru Covid-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internaţionale, pentru înlocuirea carantinelor care, în opinia lor, amplifică scăderea traficului. potrivit G4Media.ro.

Publicitate

Testele cu antigen, rapide şi ieftine, care pot fi administrate de personal non-medical, ar urma să fie disponibile în următoarele săptămâni şi ar trebui să fie distribuite potrivit unor standarde convenite la nivel global, a afirmat şeful Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATA), Alexandre de Juniac, într-un birefing de presă susţinut online.

”Nu vedem o altă soluţie care ar fi mai uşoară sau mai eficientă”, a spus Juniac.

Companiile aeriene, afectate grav de pandemie, presează guvernele să adopte soluţii alternative la restricţiile generalizate asupra călătoriilor, care împiedică încă redresarea traficului şi care sunt înăsprite în prezent în Europa pe fondul revenirii la creştere a îmbolnăvirilor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Odată cu disponibilitatea testelor rapide cu antigen la preţuri mici, chiar de 7 dolari, operatorii aerieni vor presa pentru ca folosirea lor să fie susţinută de Organizaţia Aviaţiei Civile (ICAO), agenţia ONU care supraveghează reglementările aviaţiei la nivel global.