Connect with us
Advertisement

Actualitate

Operatorii economici, susţinuţi de stat să participe la târguri şi expoziţii internaţionale. Sprijin pentru studii de piață și pe produse

Publicat

targ florii Operatorii economici vor fi ajutați de Guvern, prin scheme de ajutor de minimis, să participle la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni economice organizate în străinătate, dar şi să facă studii de piaţă şi pe produse.

Guvernul a discutat, în ședința de joi, un  memorandum referitor la trei scheme de ajutor de minimis pentru a susține operatorii economici în promovarea exporturilor.

Prin aceste scheme de ajutor de minimis, estimate a avea valabilitate până la 31 decembrie 2018 și a atrage peste 4.000 de beneficiari, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri propune acoperirea costurilor de participare la târguri și expoziții internaționale, misiuni economice organizate în străinătate, precum și a costurilor aferente studiilor de piață și pe produse.

Schemele de ajutor propuse de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri vor susține acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat, și constau în acordarea de granturi pentru acoperirea cheltuielilor declarate eligibile.

1. Schema de ajutor de minimis intitulată „Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate” are o valoare maximă a bugetului de 113,27 milioane de lei;

2. Schema de ajutor de minimis intitulată „Organizarea de misiuni economice în străinătate” are o valoare maximă a bugetului de 4,2 milioane de lei;

3. Schema de ajutor de minimis intitulată „Realizarea de studii de piață și pe produse” are o valoare maximă a bugetului de 0,8 milioane de lei.

Implementarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din cadrul Programului de promovare a exportului are rolul de a contribui la creșterea exporturilor românești, dar și la diversificarea structurii geografice și sectoriale a acestora.

Sistemul de susținere și promovare a exportului este finanțat de la bugetul de stat conform HG 296/2007, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri administrând Programul de promovare a exportului.

Actul normativ prin care vor fi promovate la nivel național schemele de ajutor de minimis pentru acțiunile din cadrul Programului de promovare a exportului este ordinul ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri.

Schemele de ajutor de minimis instituite de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri respectă în totalitate regulile pe plan național și european în materie de ajutor de minimis.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement