Aiud
Opt case tradiționale din Rimetea, pe lista locuințelor din satele românești care vor fi reabilitate cu bani europeni
Peste 100 de case tradiționale din satele românești vor fi reabilitate cu fonduri europene. Între acestea, și mai multe case tradiționale din Rimetea, județul Alba.
Construcțiile sunt alese în funcție de criterii stricte și, după renovare, proprietarii nu au voie timp de zece ani să le vândă ori să le transforme în pensiuni și vor trebui să lase turiștii să le filmeze sau fotografieze.
Un juriu va face selecția care la final ar trebui să ducă la crearea unei rute a caselor tradiționale.
În prima etapă, bugetul proiectului este de 9 milioane de euro.
Proiectul vizează în mare parte zone cunoscute de turiști, iar banii vin prin PNRR, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Opt gospodării din Rimetea, pe lista de finanțare
Pe lista propusă pentru finanțarea europeană sunt case din 16 comune, aflate în zece județe din toate regiunile țării.
Comuna Rimetea din județul Alba, renumită pentru casele vechi cu fațade albe și ferestre verzi are opt case propuse pentru reabilitare.
Printre ele, este și o locuință ridicată acum 225 de ani.
Unele clădiri sunt degradate, dar au fost alese pentru că arhitectura lor este valoroasă și pot fi salvate.
”Noi nu am avut încă posibilitatea să renovăm. Zidurile, acoperișul neapărat, ușile și tot ce se vede”, a declarat Marta Naghy, proprietar, potrivit Pro Tv.
După ce autoritățile locale le-au propus, fiecare gospodărie a fost analizată de o echipă de specialiști.
Aceștia s-au ghidat după valoarea istorică, arhitecturală, artistică, dar și starea de conservare a clădirii.
Fiecare primărie a primit apoi un ghid cu reguli pe care proprietarii trebuie să le respecte.
„Vor trebui reabilitate cu materiale de construcții tradiționale vorbim de nisip, var, nicidecum cu materiale cum e BCA” a spus Szilard-Levente Deak-Szekely, primarul din Rimetea.
Potrivit arhitectului-șef al Consiliul Județean Alba, Voichița Coman, fiecare proiect va beneficia de o finanțare de 60.000 de euro.
sursa: Pro Tv
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News