Eveniment
Ororile comise de un bărbat din Ocna Mureș: A abuzat-o pe fetița iubitei sale timp de patru ani. La ce a fost supusă minora
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2023/04/WhatsApp-Image-2023-04-28-at-09.06.12-e1682662018811.jpeg)
Un bărbat din Ocna Mureș a comis timp de patru ani fapte greu de descris în cuvinte. Este vorba despre Iosif Ș. Ș. care timp de patru ani a violat-o, agresat-o sexual și obligat-o să se uite la filme pornografice, pe fiica concubinei sale.
Toate ororile scrise mai sus s-au petrecut în apartamentul în care cei doi locuiau alături de fiica femeii. Bărbatul a violat-o pe fată de când aceasta avea 11 ani și până când fata a făcut 15 ani.
Faptele bărbatului au fost descrise în motivarea Judecătoriei Aiud din datra de 21 ianuarie 2025. Mai exact dosarul în care acesta este trimis în judecată a trecut de camera preliminară.
Bărbatul va fi judecat pentru viol, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Ororile comise de bărbat
Magistrații au notat că bărbatul avea o relație similară de tată și fiică. ”Acest a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere și a început să adopte o atitudine deviant sexuală în relația cu persoana vătămată minoră, fiica concubinei sale, până la împlinirea vârstei de 15 ani, în apartamentul precum și la locuința concubinei sale.
(…) a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu minora,(un număr nedeterminat de acte materiale, cu o frecvență de minim trei ori pe săptămână)”, au notat judecătorii.
Mai mult de atât, a ”abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, atât prin comiterea unor acte de natură sexuală, concretizate în atingerea în zonele erogene cu mâna precum și obligarea acesteia să îl masturbeze, toate acestea în scopul obținerii unor satisfacții de ordin sexual”, se mai arată în documentele emise de magistrați.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
De asemenea a obligat-o să ”asiste la acte cu caracter exhibiționist, constând în expunerea organului genital în fața ei și punerea la dispoziția acesteia de materiale cu caracter pornografic, respectiv determinarea persoanei vătămate să vizioneze filme cu conținut pornografic”, au mai notat judecătorii din Alba.
Pentru toate faptele sale, bărbatul va ajunge în fața magistraților Judecătoriei Sibiu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)