Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

(P) ANUNȚ: Asociația FLAG din Bazinul Mureșului, Secașelor și a Afluenților Acestora, apel de selecție – Măsura 4


Publicat

Asociația FLAG din Bazinul Mureşului, Secaşelor şi a Afluenţilor Acestora (FLAG Mureş) anunță lansarea sesiunii pentru depunerea cererilor de finanțare, în cadrul STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ A TERITORIULUI FLAG DIN BAZINUL MUREŞULUI, SECAŞELOR ŞI A AFLUENŢILOR ACESTORA , finanțată prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL PENTRU PESCUIT ȘI AFACERI MARITIME 2014-2020

PRIORITATEA UNIUNII NR. 4 – Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi sporirea coeziunii teritoriale

APEL DE SELECŢIE NR. 1/2018

MĂSURA 4– Revitalizarea şi valorificarea identităţii locale

Data de la care pot fi depuse cereri de finanțare: 14.05.2018, ora 08:00

Data și ora limită până la care pot fi depuse cereri de finanțare: 29.06.2018, ora 16:00

Alocarea financiară totală pentru prezentul apel: 222925  lei, echivalentul a 50000 EURO

Cursul de schimb RON-EURO utilizat pentru conversia în EURO este de 1 euro=4,4585 lei, valabil pe parcursul anului 2018, conform Deciziei DGP AMPOPAM nr. 7/01.03.2018.

În cadrul prezentului apel de selecţie, dosarul cererii de finanțare se va depune în 2 exemplare (1 original + 1 copie simplă) + 2 CD-uri. CD-urile vor conține în format editabil cererea de finanțare, bugetul și anexele financiare (în format excell), iar în format pdf întreaga documentație.

Dosarele de candidatură se vor depune la sediul FLAG Mureş, comuna Ciugud, localitatea Ciugud, str. Principală nr. 141, judeţul Alba în intervalul menționat mai sus, de luni până vineri între orele 08:00-16:00.

Valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect (ajutorul public nerambursabil): 111462,50 lei /25000 euro

Valoarea minimă eligibilă aferentă unui proiect (ajutorul public nerambursabil): 29475,14 lei / 6611 euro.

Ghidul solicitantului, cererea de finanţare, anexele la cererea de finanţare, precum şi procedura de evaluare şi selecţie sunt afişate pe site-ul www.flagbazinulmuresului.ro și sunt disponibile la cerere la sediul FLAG Bazinul Mureşului, comuna Ciugud, localitatea Ciugud, str. Principală, nr. 141, județul Alba.

Informaţii suplimentare se pot solicita de la sediul Asociaţiei FLAG din Bazinul Mureşului, Secaşelor şi a Afluenţilor Acestora (FLAG Bazinul Mureşului), comuna Ciugud, localitatea Ciugud str. Principală, nr. 141, județul Alba, tel. 0770501093, e-mail flagbazinulmuresului@yhoo.com, www.flagbazinulmuresului.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

VIDEO Globurile de aur 2021: Favoriții galei organizate în acest an, în condiții speciale. LISTA completă a nominalizărilor

Publicat

Ediţia de anul acesta a Globurilor de Aur, cea cu numărul 78,  se va desfăşura în noaptea de duminică spre luni și va fi organizată în condiţii de pandemie.

Pentru Gala Globurilor de Aur, care deschide în mod tradiţional sezonul marilor premii cinematografice de la Hollywood, pregătirile au început la New York, deşi pandemia le-a pus multe beţe în roate organizatorilor. Au fost nevoiţi să amâne decernarea cu 2 luni, în speranţa că vor ieşi din lockdown. Au avut ghinion, aşa că anul acesta nu vom avea parte de o ediţie la fel de animată cum eram obişnuiţi.

Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur se va desfășura, virtual, în două locații, la Los Angeles și la New York. Este de așteptat ca nominalizații să apară prin teleconferință, de oriunde în lume s-ar afla ei. Michael Douglas împreună cu soția Catherine Zeta-Jones, Renee Zellweger, Joaquin Phoenix, Kate Hudson, Margot Robbie sunt printre starurile care vor anunța câștigătorii.

Variety a făcut o serie de predicţii. Din analiza lor, favorit la categoria Cel mai bun serial de dramă este The Crown.

La filme bătălia e strânsă: Nomadland şi The trial of Chicago 7 sunt cot la cot. Dacă Nomadland o să ia Globul de Aur, atunci ar fi primul film regizat de o femeie care câştigă categoria.

Nominalizările pentru Globurile de Aur au fost anunțate la începutul lunii virtual, o premieră, de actrițele Sarah Jessica Parker, de șase ori câștigătoare a acestui trofeu, și Taraji P. Henson, și ea recompensată cu un Glob de Aur

Favoriții galei:

Lungmetrajul „Mank„, produs de Netflix, a primit cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur, trofee care deschid sezonul marilor premii cinematografice de la Hollywood, şi va concura la şase categorii, inclusiv la categoria „cel mai bun film dramatic”, informează AFP.

Filmat în alb negru de regizorul David Fincher, „Mank” explorează epoca de aur a Hollywoodului, prezentând povestea scenaristului Herman J. Mankiewicz, interpretat de Gary Oldman, şi realizarea celebrului film „Citizen Kane”, de Orson Welles.

Un alt lungmetraj realizat de Netflix, „The Trial of the Chicago 7„, scris şi regizat de Aaron Sorkin, ocupă locul al doilea în clasamentul producţiilor cinematografice nominalizate şi va concura la cinci categorii de premii.

Serialul „The Crown” a primit cele mai multe nominalizări în categoriile dedicate producţiilor de televiziune şi va concura pentru şase premii.

NOMINALIZĂRI – Globurile de Aur 2021:

Cel mai bun film – dramă: „The Father”, „Mank”, „Nomadland”, „Promising Young Woman”, „The Trial of the Chicago 7”

Cel mai bun film – comedie/musical: „Borat Subsequent Moviefilm”, „Hamilton”, „Music”, „Palm Springs”, „The Prom”.

Cel mai bun film străin: „Another Round”, „La Llorona”, „The Life Ahead”, „Minari” şi „Two of Us”

Cel mai bun film de animație: The Croods: A New Age, Over The Moon, Soul, Wolfmakers

Cel mai bun regizor: Emerald Fennell („Promising Young Woman”), David Fincher („Mank”), Regina King („One Night in Miami”), Aaron Sorkin („The Trial of the Chicago 7”), Chloé Zhao („Nomadland”).

Cel mai bun actor într-un film dramatic: Riz Ahmed („Sound of Metal”), Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins („The Father”), Gary Oldman („Mank”) şi Tahar Rahim („The Mauritanian”).

Cea mai bună actriţă într-un film dramatic: Viola Davis (‘Ma Rainey’s Black Bottom’), Andra Day (‘The United States vs. Billie Holiday’), Vanessa Kirby (‘Pieces of a Woman’), Frances McDormand (‘Nomadland’), Carey Mulligan (‘Promising Young Woman’).

Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Sacha Baron Cohen („Borat Subsequent Moviefilm”), James Corden („The Prom”), Lin-Manuel Miranda („Hamilton”), Dev Patel („The Personal History of David Copperfield”) şi Andy Samberg („Palm Springs”)

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Maria Bakalova („Borat Subsequent Moviefilm”), Kate Hudson („Music”), Michelle Pfeiffer („French Exit”), Rosamund Pike („I Care a Lot”), Anya Taylor-Joy („Emma”)

Cea mai bună actriță în rol secundar: Glenn Close (”Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (”The Father”), Jodie Foster (”The Mauritanian”), Amanda Seyfried (”Mank”), Helena Zengel (”News of the World”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Sacha Baron Cohen („The Trial of the Chicago 7”), Daniela Kaluuya(”Judas and the Black Messiah”), Jared Leto (”The Little Things”), Bill Murray (”On the Rocks”), Leslie Odom Jr. (”One Night in Miami…”)

Cel mai bun scenariu (film): Emerald Fennel (”Promising Young Woman”), Jack Fincher (”Mank”), Aaron Sorkin (”The Trial of the Chicago 7”),  Christopher Hampton/ Florian Zeller (”The Father”), Chloe Zhao (”Nomadland”)

Cea mai bună melodie originală (film): “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”), “Hear My Voice” (“The Trial of the Chicago 7”), “Io Si (Seen)” (“The Life Ahead”), “Speak Now” (“One Night in Miami…”), “Tigress&Tweed” (“The United States vs. Billie Holiday”)

Nominalizările în domeniul producţiilor de televiziune:

Cel mai bun serial TV – dramă: „The Crown”, „Lovecraft Country”, „The Mandalorian”, „Ozark”, Ratched”.

Cel mai bun serial TV – comedie/musical: „Emily in Paris”, „The Flight Attendant”, „The Great”, „Schitt’s Creek” şi „Ted Lasso”

Cea mai bună miniserie /lungmetraj TV: ”Normal People”, „The Queen’s Gambit”, „Small Axe”, „The Undoing”, „Unorthodox”

Cea mai bună actriță într-un serial – dramă: Olivia Colman (”The Crown”), Jodie Comer (”Killing Eve”), Emma Corrin (”The Crown”), Laura Linney (”Ozark”), Sarah Paulson (”Ratched”)

Cel mai bun actor într-un serial – dramă: Jason Bateman (”Ozark”), Josh O’Connor (”The Crown”), Bob Odenkirk (”Better Call Saul”), Al Pacino (”Hunters”), Matthew Rhys (”Perry Mason”)

Cea mai bună actriţă într-un serial TV – comedie/musical: Lily Collins (”Emily in Paris”), Elle Fanning (”The Great”), Jane Levy (”Zoe ‘s Extraordinary Playlist”), Catherine O ‘Hara (”Schitt ‘s Creek”)

Cel mai bun actor într-un serial TV – comedie/musical: Don Cheadle (”Black Monday”), Eugene Levy (”Schitt ‘s Creek”), Jason Sudeikis (”Ted Lasso”), Ramy Youssef (”Ramy”)

Cea mai bună actriță într-o miniserie /lungmetraj TV: Cate Blanchett (”Mrs. America”), Daisy Edgar-Jones (”Normal People”), Shira Haas (”Unorthodox”), Nicole Kidman (”The Undoing”), Anya Taylor-Joy (”Te Queen`s Gambit”)

Cel mai bun actor într-o miniserie /lungmetraj TV: Bryan Cranston (”Your Honor”), Jeff Daniels (”The Comedy Rule”), Hugh Grant (”The Undoing”), Ethan Hawke (”The Good Lord Bird”), Mark Ruffalo (”I Know This Much Is True”)

Cea mai bună actriță în rol secundar – producție pentru televiziune: Gillian Anderson (”The Crown”), Helena Bonham Carter (”The Crown”), Julia Garner (”Ozark”), Annie Murphy (”Schitt`s Creek”), Cynthia Nixon („Ratched”)

Cel mai bun actor în rol secundar – producție pentru televiziune: John Boyega (”Small Axe”), Brendan Gleeson (”The Comedy Rule”), Daniel Levy (”Schitt`s Creek”), Jim Parsons (”Hollywood”), Donald Sutherland (”The Undoing”)

surse: agerpres.ro, digi24.ro, mediafax.ro, goldenglobes.com

Citeste mai mult
Publicitate

AIUD

Un nou caz de înșelăciune prin metoda ”Covid”, în Alba. O femeie i-a dat unui escroc bijuterii în valoare de 15.000 de lei

Publicat

Un nou caz de înșelăciune prin metoda ”Covid” a intrat în atenția Poliției Alba. O femeie din Aiud a fost păcălită de un necunoscut să-i dea bunuri cu o valoare consistentă.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17.30, Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată de o femeie de 80 de ani, cu privire la faptul că a fost sunată de către un individ care a pretins că este medic și care i-a spus că nepotul său este internat în spital, în stare gravă, infectat cu SARS-COV-2 și are nevoie de un aparat, în valoare de 15.000 de euro, pentru a fi menținut în viață.

Vezi și Țepe prin metodele ”Accidentul” și ”Sars-Cov-2” la Alba Iulia. Cum au acționat escrocii și atenționările Poliției

Individul i-a spus femeii că o să-l trimită pe asistentul său pentru a ridica bunurile de valoare sau sumele de bani de care dispune, iar, la scurt timp, la ușa acesteia s-a prezentat un bărbat căruia i-a dat bijuterii în valoare de 15.000 de lei.

Abia după aceea femeia și-a sunat nepotul, care este sănătos și în afara oricărui pericol și și-a dat seama că a fost înșelată.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului și fac apel la cetățeni pentru a manifesta prudență în situațiile în care sunt abordați de persoane necunoscute care își atribuie diverse calități și le pretind sume de bani sau bunuri.

Poliția Alba solicită celor la care ajunge această informație să ia legătura cu vârstnicii din familiile lor, să le descrie acest mod de operare, să îi sfătuiască să nu dea crezare unor astfel de povești și să nu accepte, sub nicio formă, să dea bani sau bunuri unor necunoscuți care se prezintă la ușa lor.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Luptătorul de kickbox din Aiud, Benny Adegbuyi: ”Am avut COVID, am stat și cu oxigen câteva zile”

Publicat

Luptătorul de kickbox Benny Adegbuyi, crescut la Aiud, a mărturisit că a avut COVID și că nu a fost tocmai o formă ușoară a bolii.

„Eu am avut deja COVID-19, am avut o formă mai urâtă, m-am simțit foarte rău, am stat și cu oxigen câteva zile. Dar uite că a trecut și sunt bine.

Nu m-aș vaccina acum, dar în cazul în care e nevoie, o voi face. Acum nu e nevoie, probabil că o să mă vaccinez, eu fiind sportiv de performanță”, a povestit, pentru Ora de Sibiu, Benny Adegbuyi.

Luptătorul K-1 a spune că vrea să-și mai facă unele analize.

„Am simțit anumite chestii, am zis că voi mai sta două săptămâni și îmi voi face niște raze la plămâni și niște investigații mai profunde, pentru că prima săptămână am avut impresia că obosesc foarte tare, urcam două etaje unde stau eu și suflam foarte greu și mi-am dat seama că e posibil ca antrenamentul să fie mult mai încetinit”, a mai spus Benny Adegbuyi.

sursă: oradesibiu.ro

sursă foto: Facebook (Benny Adegbuyi)

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

Ministerul Mediului, despre programul SUMAL, la o lună de funcţionare: Zilnic se emit 15.000 de avize de însoţire

Publicat

Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că programul SUMAL îşi dovedeşte eficienţa, zilnic fiind emise în medie 15.000 de avize de însoţire a mărfii pentru transportul de masă lemnoasă.

Potrivit Ministrului Mediului, programul SUMAL 2 are ca obiective combaterea tăierilor ilegale şi simplificarea activităţii în domeniol silvic.

La aproape o lună de la operaţionalizarea programului, acesta îşi dovedeşte eficienţa, susţine Gelu Puiu, secretar de stat pentru Păduri.

„Zilnic se emit în medie 15.000 de avize de însoţire a mărfii pentru transportul masei lemnoase. […] La ora actuală, după cum ne arată cifrele, 50.895 de persoane sunt utilizatori ai sistemului, dintre care 8.495 sunt persoane autorizate pentru a efectua controale în acest domeniu, 11.325 de operatori economici îşi desfăşoară activitatea în acest sistem informatic. Sunt înregistrate 24.868 mijloace de transport, precum şi masa lemnoasă existentă la 31.939 de depozite, activitatea a 9.160 de persoane angajate în cadrul ocoalelor silvice de stat, 3.282 din rândul ocoalelor private”, a spus secretarul de stat.

sursă: Mediafax

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate