Connect with us
Advertisement

Eveniment

(P.E.) Comunicat Voicu Vușcan: Facem lucrurile cu cap și transformăm Cetatea Alba Carolina într-un motor al economiei locale

Publicat

Cetatea Alba Carolina trebuie să fie un loc plin de viață în tot timpul anului și să devină sustenabilă economic, să aducă venituri la bugetul local. E absolut aberant, din punct de vedere economic, să investești atâtea și atâtea zeci de milioane din bani europeni, să ai o asemenea bijuterie în oraș, iar veniturile pe care Cetatea le generează să nu acopere nici tunsul ierbii.

Nu putem rămâne blocați în această mentalitate, în acest mod de administrare a domeniului public în care Cetatea prinde viață numai atunci când Primăria toacă sume impresionante și organizează evenimente cu bani de la bugetul local.

Toate spațiile din Cetate, din șanțuri, trebuie amenajate și închiriate, astfel încât zona să devină cu adevărat una de promenadă, cu localuri, cafenele și bistrouri, cu restaurante, cu spații de joacă și agrement, cu o activitate ce se poate desfășura nu doar sezonier, ci pe întreg parcursul anului. Astfel pusă în valoare, Cetatea poate și trebuie să devină o sursă de venit pentru administrația locală și un motor al economiei locale.

Cetatea Studenților este viitorul de care trebuie să avem grijă!

Întreaga garnizoană militară, cât mai există în Cetate, cu toate spațiile și clădirile ei, trebuie transformată într-un campus universitar. Cămine studențești, cu cafenele și magazine la parterul lor, cu alei și spații verzi, cu zone de agrement și sport, trebuie să ia locul întregii garnizoane militare.

Imaginați-vă cum ar arăta Cetatea, cât de plină de viață ar fi ea, dacă în locul unor zone încă închise am avea cămine studențești moderne și câteva mii de studenți care locuiesc acolo permanent. E nevoie de sprijin de la Guvern, de la Ministerul Apărării, pentru a putea prelua la municipalitate toate aceste spații, precum și de sprijin financiar pentru a le transforma într-un campus universitar, însă un asemenea proiect ar desăvârși transformarea Cetății într-un punct vital pentru viața orașului și, mai ales, într-un loc viu, care respiră și trăiește în tot anul și care aduce plus valoare atât pentru comunitate, cât și pentru bugetului local.

Până acum, în Cetatea Alba Carolina s-a investit mult și s-a cheltuit și mai mult. Dacă facem lucrurile cu cap, putem transforma această bijuterie într-un proiect eficient economic și cu adevărat sustenabil.

Din 9 iunie, facem lucrurile cu cap!

Voicu Vușcan, candidat pentru Primăria Alba Iulia – #noulPSDAlbaIulia

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT Organizația Județeană Alba / Executat de S.C. Independent S.R.L. Cod mandatar financiar coordonator: 21240002

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement