Eveniment
(P.E.) Florin Todericiu, primarul comunei Cricău: Împreună vom reuși să punem în practică misiunea unei administrații performate
(P.E.) Florin Todericiu, primarul comunei Cricău: Împreună vom reuși să punem și mai mult în practică misiunea unei administrații performate: O viață mai bună pentru oameni comunității noastre.
Dragi consăteni,
Am preluat responsabilitatea administrativă a comunei Cricău în urmă cu 3 ani și jumătate, datorită încrederii dumneavoastră, dragi cricăuani, tibreni și creiveni, iar pentru aceasta vă mulțumesc.
Am căutat ca în această perioadă să aduc un aer proaspăt, o dorință mare de implicare pe mai multe planuri și după cum este normal rezultatele, credinței în Bunul Dumnezeu, a muncii și a disciplinei, sunt vizibile.
O echipă se construiește și se sudează în timp, iar prin muncă și seriozitate, comuna noastră are deja o altă înfățișare.
Deși mi-am început mandatul într-o perioadă cu grele încercări la nivel mondial (contextul pandemiei) si cu multe investitii locale neconforme, mi-a oferit șansa să lucrez temeinic la nevoile comunei, la eliminarea piedicilor umane existente in primarie si cu precădere la nevoia de schimbare.
Ușa biroului meu a fost mereu deschisă pentru a rezolva orice problemă ati semnalat-o dumneavoastra.
Atunci când vrei să construiești o casă trainică, prima dată te gândești să faci o fundație solidă. Așa și eu m-am gândit să aduc oamenii comunei împreună.
Îmi doresc să înțelegeți că împreună suntem mai puternici, mai omenoși, mai dornici să facem cinste Cricăului.
Fie că vorbim de Fiii Satului, de Sărbătorile de iarnă la Cricău, de Bucuria Copiilor, de comemorarea eroilor, de alte evenimente județene, Cultură pentru Cultură, ori Festivalul Cetăților dacice, Cricăul a fost la înălțime.
L-am pus împreună cu dumneavoastră pe harta județului ca fiind o comună demnă de înaintașii noștri, demna de cultura și de tradițiile ei.
Și pentru aceasta vă mulțumesc că mi-ați fost alături și m-ați sprijinit.
Copiii sunt viitorul, dar fără implicare și devotament în educație, nu există progres. Am fost alături la orice nevoie a școlii și voi fi în continuare.
Le-am diversificat și activitatea copiilor din timpul liber, prin amenajarea spațiilor de joacă, prin activitatile initiate si prin colaborarea cu institutiile scolare din comuna.
Am premiat cuplurile care au sărbătorit nunta de aur în comuna noastră, am recompensat rezultatele foarte bune și cu siguranță vom crea noi contexte și proiecte ce-i vor avea în prim plan pe copii și pe toți membrii comunitatii noastre.
Comuna noastră a fost afectată în urma inundațiilor din anul 2018, iar curățarea văii Cricăului pentru mine a fost o prioritate, cunoașteți implicarea personală din anul 2019 (când nu aveam nicio funcție în administratia locală), în refacerea albiei afectate și a drumului forestier, calamitate în anul 2018.
Încă mai avem de lucru, dar vom reda comunei noastre pitorescul de odinioară. Natura este foarte importantă pentru viața noastră și este necesar să o îngrijim.
Acțiunile de prevenție și de ecologizare au avut menirea și vor avea în continuare, pentru a conștientiza că deseurile aruncate la întâmplare dăunează.
O comunitate se crește și prin acțiuni de voluntariat, iar eu însumi sunt un promotor al acestora in numeroasele activitati de acest fel realizate impreuna cu dumneavoastra.
Avem proiecte finantate din fonduri europene si fonduri naționale implementate sau în curs de implementare avem si am avut tot sprijinul din partea domnului Ion Dumitrel președintele Consiliului Județean Alba si a domnului Mircea Hava europarlamentar PNL. Nu ne vom opri aici, continuăm împreună cu dumneavoastră.
Proiectele noastre pentru 2024 – 2028 sunt:
- Finalizare Proiect național: Asfaltare drumuri comunale în lungime de 7,5 km;
- Finalizare Proiect national: Extindere rețea canalizare menajeră (Cricău o strada și Tibru toate străzile – 8.071 m);
- Finalizare Proiect european Înființare sistem inteligent de supraveghere video în comuna Cricău, județul Alba (21 de camere de supraveghere în toată comuna);
- Finalizare Proiect european: Eficientizare energetică sediu administrativ Primăria comunei Cricău (Renovare clădire, instalații noi si montare panouri fotovoltaice pe acoperiș);
- Finalizare Investiție Extindere Gospodărie de apă prin montarea unui rezervor cu capacitatea de 250 mc;
- Finalizare Proiect prin Administrația Fondului pentru Mediu: Eficientizare Energetică Școala Craiva + Sala de Întruniri Craiva.
- Finalizarea Proiect prin Fondul de Modernizare: Parc fotovoltaic Comuna Cricău ( 260 de panouri fotovoltaice de 550 W, putere instalată totală 143 kWp );
- Finalizare intabulări gratuite la toate proprietățile din intravilan și din extravilan la Craiva, la Cricău și la Tibru;
- Finalizare Investiție Lărgire pod peste Valea Cricăului (Podul de la Lavina);
- Realizare Investiție Pod peste Valea Tibrului (La Peri);
- Promovarea comunei din punct de vedere turistic: Piatra Craivii, Zona Cingău, Zona Bogoloaia, monumentele istorice, etc și infrastructura de acces către acestea;
- Înființare Grădiniță cu Program prelungit;
- Realizare Centru Didactic Multifuncțional;
- Trotuar în intravilanul localitatii Cricău pe lângă drumul județean;
- Asfaltarea tuturor străzilor din intravilanul comunei, reînființarea echipei de fotbal, piste de biciclete, grupuri sanitare în interior la Sala de Întruniri Tibru, reparații și lărgirea la toate podurile din comună, dotarea buldoexcavatorului primăriei cu accesorii de interes public, continuarea digtalizării serviciilor primăriei, locuri de agrement și recreere, acoperirea terenului sintetic de la Baza Sportivă Cricău.
ȘI DE ASEMENEA, CA ȘI PÂNĂ ACUM, O DESCHIDERE MAXIMĂ, DIN PARTEA NOASTRĂ, LA TOATE SOLICITARILE PRIMITE DIN PARTEA DUMNEAVOASTRĂ
Împreună cu dumneavoastră voi reuși și după data de 09 Iunie să punem și mai mult în practică misiunea unei administrații performate. O viață mai bună pentru oameni comunității noastre.
Florin Todericiu, primarul comunei Cricău
Comandat de: PNL Filiala Alba. Distribuit de SC Independent SRL. Cod unic mandatar financiar: 21240015
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News