Connect with us
Advertisement

Eveniment

(P.E.) Voicu Vușcan: Parcul industrial va deveni realitate dacă facem lucrurile cu cap

Publicat

Dezvoltarea economică a orașului trebuie să devină o prioritate. Parcul industrial, zona de dezvoltare economică din vecinătatea șoselei de centură, care să vină ca o prelungire firească și normală a ceea ce se întâmplă la Ciugud, este singura opțiune pentru un viitor sustenabil, care să asigure albaiulienilor mai multe oportunități, salarii mai mari și mai multe resurse la bugetul local, bani care pot fi apoi investiți în alte obiective, de la străzi și parcări până la dezvoltarea infrastructurii educaționale sau sportive.

Trăim într-un oraș în care locurile de muncă de la stat sunt mult mai atractive și mai bine plătite decât în mediul privat. E o realitate tristă, dovedită de faptul că mulți albaiulieni fac naveta spre Sebeș sau Blaj, unde companii mari și puternice au dezvoltat platforme industriale și oferă salarii atractive. Competiția creează performanță, iar un mediu economic puternic asigură o dezvoltare sustenabilă și salarii mai atractive. Sunt lucruri pe care liberalii din Alba, dacă n-ar fi, de fapt, niște simpli peneliști care au lucrat toată viața la stat, și pentru care carnetul de partid e meserie, ar fi trebuit să le știe.

Putem dezvolta o zonă economică în Alba Iulia și avem obligația să facem asta

În primul rând, șoseaua de centură trebuie preluată de la CNAIR la oraș. În condițiile în care avem autostrada ce leagă Sebeș de Cluj, ea nu își mai are rostul inițial. Acum, orice conectare la ea, orice bandă de decelerare, orice lucrare prin care legăm spațiile din viitoarea zonă economică necesită avize și acorduri de la CNAIR.

În al doilea rând, întreaga zonă trebuie să facă parte a unui PUZ care va stabili zona industrială. În prezent, există un PUZ care acoperă doar terenurile proprietatea primăriei. Acolo toate terenurile, ale primăriei și private, care sunt terenuri agricole, trebuie incluse în acest PUZ. Nu cu exproprieri, nu cu povești pe pâine, ci lăsat economia de piață să lucreze. Cei care au terenuri acolo sunt și vor fi liberi să le exploateze agricol în continuare. Sigura diferență va fi fost că, devenind zonă industrială, construibilă, valoarea lor va crește. Așa funcționează economia de piață, piața liberă pe care peneliștii ar fi trebuit să o cunoască.

În al treilea rând, trebui adoptat, la nivel de municipalitate, un plan de acțiune prin care întreaga zonă să fie conectată la tot ce înseamnă utilități. Mai exact, avem nevoie de o analiză a soluțiilor tehnice și a costurilor pe care le implică, de exemplu, relocarea liniilor de înaltă tensiune. De asemenea, în parteneriat cu companiile de utilități publice, o analiză a soluțiilor tehnice și costurilor pe care le implică racordarea zonei la acestea. De aici vom avea și un orizont de timp, un calcul prin care putem faza investițiile, astfel încât să știm când exact devine funcțională și ce eforturi implică realizarea acestei zone industriale.

Următorul pas este implementarea unei strategii de atragere de investitori. E obligatoriu să avem un plan bine pus la punct, un plan făcut cu cap și de care să ne ținem. Trebuie să decidem ce fel de facilități dorim și putem să le acordăm potențialilor investitori, pentru că trebuie să fim competitivi și atractivi, și în ce condiții acordăm aceste facilități. Trebuie să ne pregătim să-i convingem, iar pentru asta trebuie să facem noi acel „due diligence” pe care orice companie îl face înainte de a trece de la dorință la fapte, în ce privește investițiile. Mai exact, trebuie să avem un document multimedia, accesibil oricărui potențial investitor, care să conțină toate datele de care acesta are nevoie: poziționarea zonei, accesul la utilități, accesul la căi de comunicații, distanța față de mari aglomerări urbane, date privind piața muncii, de la șomajul existent și până la nivelul de salarizare al zonei, situația sistemului educațional, ce fel de profesioniști ies de pe băncile școlilor din Alba Iulia și împrejurimi, nivelul de impozitare, eventuale facilități oferite pe plan local, ce companii activează pe piața zonală și ce grad de dezvoltare au, șamd. Cu alte cuvinte, trebuie să le oferim potențialilor investitori toate datele de care au nevoie pentru a-i convinge să vină aici și să investească în cel mai scurt timp posibil.

Și, nu în ultimul rând, orice delegație a primăriei în străinătate, indiferent de motiv, trebuie să conțină și o întâlnire cu mediul de afaceri de acolo, cu camerele de comerț de acolo, astfel încât să le putem oferi aceste pachete multimedia și să încercăm să-i convingem să vină și să investească aici.

Zona economică înseamnă dezvoltare sustenabilă, înseamnă mai multe oportunități, înseamnă mai multe venituri la bugetul local și salarii mai mari în Alba Iulia.

Facem lucrurile cu cap, pentru că viitorul este al nostru și trebuie să avem grijă de el.

Pe 9 iunie, alegem cu cap!

Voicu Vușcan,  candidat pentru Primăria Alba Iulia – #noulPSDAlbaIulia

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT Organizația Județeană Alba / Executat de S.C. Independent S.R.L. Cod mandatar financiar coordonator: 21240002

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adi Cristea

    marți, 04.06.2024 at 23:25

    Rânjetul nu te va ajuta.Dupa cum nici fața de peyste mort a miticului Negresko nu va ajuta..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement