Connect with us
Advertisement

Actualitate

(P) FOTO: Ambient a acordat aproximativ 700 premii în valoare de 11.100 euro, înainte de Paşte

Publicat

castigator ambient paste 2015 Ambient, rețeaua națională de bricolaj 100% românească, şi-a premiat meşterii cu câteva zile înainte de Paşte, prin Tombola Meşterului Ambient, dedicată exclusiv lor. În competiţia care are o tradiţie de 6 ani s-au înscris aproximativ 4.500 participanţi, care s-au luptat pentru marele premiu al concursului – un autoturism Dacia Dokker Van 1.6, în valoare de 8.600 de euro.

Competiţia a început pe 23 februarie, s-a desfăşurat în 13 magazine şi depozite Ambient din marile oraşe, printre care Sibiu, Târgu-Mureş, Cluj, Bistriţa şi Alba Iulia, s-a încheiat pe 5 aprilie şi s-a adresat tuturor meşterilor Ambient înscrişi în programul „Meşterul Casei Tale”. Marele premiu a fost câştigat de Zoltan Janos Suciu, din Târgu-Mureş.

„Am participat până acum şi la celelalte tombole, dar nu am sperat niciodată să câştig premiul cel mare. Aveam nevoie de o maşină nouă pentru a-mi face mai bine treaba şi pentru a ajunge cât mai repede la clienţi. Mulţumesc Ambient pentru sprijinul oferit în ultimii ani şi pentru premiul oferit azi”, a declarat Zoltan Janos Suciu, câştigătorul marelui premiu.

700 premii au fost oferite celorlalţi meşteri, ca recompensă pentru colaborarea lor cu Ambient, precum: echipamente de lucru şi vouchere în valoare de 50 lei, pe care le pot folosi la achiziţionarea de produse specifice meseriei. 32 dintre ei au câştigat şi câte un miel pentru masa de Paşte.

“Continuăm o tradiţie începută acum 6 ani în ceea ce priveşte susţinerea meseriaşilor. Prin programul „Meşterul Casei Tale” şi prin organizarea celor trei tombole anuale, Ambient îşi propune să continue suţinerea comunităţilor unde îşi desfăşoară activitatea şi a partenerilor săi fideli. Ne bucurăm că putem recompensa colaborarea excelentă pe care o avem de mulţi ani cu meşterii înscrişi în programul Ambient”, a declarat Alin Voicu, director comercial Ambient.

Tombola Meşterului Ambient a fost organizată în parteneriat cu: Ceresit, Egger, Italia Star, Rigips, Tondach şi Weber. Furnizorii au oferit premii speciale pentru cei mai harnici meşteri.

Compania Ambient a fost înfiinţată în 1993 în Sibiu, de către omul de afaceri Ioan Ciolan şi a rămas cu capital 100% românesc până în prezent. Ambient a lansat primul DIY din România în aprilie 2002, la Sibiu. Pentru familiile care construiesc sau renovează, Ambeint oferă consiliere clienţilor prin Programul AMBIENT TOTAL, care totalizează peste 100.000 de proiecte de construcţie şi renovare.

În prezent, reţeaua are 13 centre comerciale şi platforme logistice. Ambient are peste 3.000 de constructori parteneri şi a dezvoltat cel mai mare program de fidelitate din industrie – Card Bonus – care are în prezent peste 200.000 de posesori.

Ambient comunică constant cu clienţii săi în mediul online prin intermediul site-ului www.ambient.ro şi pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement