Connect with us
Advertisement

Actualitate

(P) Simone Albani: Ştrandul Schit arată sloganul lui Hava şi PDL pentru 2012 – „Poveşti, nu fapte”

Publicat

Aprilie 2008, manifestare electorală. O mulţime exaltată de primari PDL în frunte cu Emil Boc şi Mircea Hava îl adulează pe Băsescu şi, cu ochii sticlind de poftă, anunţă 4 ani de „viaţă în portocaliu” (mulţumim domnilor, au fost 4 ani de coşmar!). Mircea Hava promite că renunţă la poveşti, măcar acum, după 12 ani şi că vrea să se pună pe treabă. Într-un colţ al oraşului, în aceeaşi zi, ştrandul Schit zăcea în paragină, deşi vara de apropia.

Iunie 2010, peste doi ani, citim în presă: „Zona de agrement Ştrand-Schit nu a mai beneficiat de lucrări de investiţii necesare” şi „Primăria Alba Iulia vrea un mini aqua park în zona Schit”. Poveştile lui Hava continuă. În acelaşi timp, la Deva, de exemplu, chiar se făcea un aqua park.

Ianuarie 2011. Zâmbind cu încredere, peste – iată – încă 6 luni, Hava anunţă într-un interviu: „Dorim amenajarea Ştrandului Schit, construirea unui parc de distracţii şi a unei săli polivalente”. Poveştile lui Hava continuă.

În iunie 2011, deci după încă 5 luni, Hava anunţă cu „fermitate” – cu mustaţa regulamentară: „Tot ce este acolo (nb. la Ştrand) va fi ras. Se vor amenaja alte bazine, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, iar ştrandul va fi prevăzut cu tobogane, locuri de joacă pentru cei mici, o zonă de restaurant, cu spaţii de luat masa şi vestiare (…) Lucrările de execuţie sunt programate să înceapă cel mai devreme în luna iunie (2011), după ce va avea loc licitaţia şi vom avea proiectul în forma finală”. În acelaşi articol, aflăm: „noul ştrand va fi redeschis vizitatorilor cel mai probabil în vara anului viitor, autorităţile locale ne asigură că nu va exista termen de comparaţie între ceea ce a fost până acum şi spaţiul de agrement dotat la standarde europene. Primarul Mircea Hava susţine că se va încerca finanţarea integrală a investiţiei din bugetul local” – „avem la dispoziţie o jumătate de milion de euro pentru finalizarea lucrărilor”. Poveştile lui Hava continuă.

Noiembrie 2011, după încă 6 luni. Primăria lui Hava e decisă şi presa relatează: „Administraţia albaiuliană intenţionează să investească peste 4 milioane de euro în modernizarea zonei de agrement <Schit>. Dacă Primăria va identifica sursele necesare acestei investiţii, locul se va transforma în doi ani”. Aşadar, nu mai sunt 1,5 milioane, ci 4 milioane şi nu mai durează 1 an jumate, ci 2 ani (deşi trecuseră deja 6 luni, oricum). Poveştile lui Hava continuă.

Martie 2012, după încă 4 luni. Hava drege busuiocul, acum, înainte de alegeri: „Mircea Hava anunţă că începerea lucrărilor va fi în continuare întârziată, din lipsă de finanţare”. O spune chiar el, Hava: „Lucrurile stau exact cum au stat şi până acum. Proiectul este în lucru, o să găsim finanţarea şi sper ca de la toamnă să-l închidem şi să începem să lucrăm. E o mare nevoie de bani, acolo ar fi nevoie cam de 1 milion şi jumătate de euro sau chiar 2 milioane, pentru a face un ştrand”. Deci iar 1 milion jumate şi nu e clar de fapt când se va face ceva la Ştrand. Poveştile lui Hava continuă.

Aşa este condus, dragi albaiulieni, oraşul nostru. Cu „poveşti”. În orice subiect „drag” domnului Hava este exact la fel: ni se spun din timp în timp vorbe „dulci”, ca să fim plimbaţi de la an la an că „se va face”, că „ne ocupăm”, că „gata, încep lucrările” …. şi nimic. Singurele proiecte care mişcă ceva sunt cele unde prietenii lui Hava câştigă bani – de ex. Corint, „havele”. Poveştile lui Hava continuă şi vor continua dacă nu îl oprim pe acest demagog, pe acest „povestitor” la alegerile din iunie. De 18 ani auzim doar poveşti, fie că e vorba de „locuri de muncă”, de bazinul olimpic, de „zeci de mii de turişti”, de ştrand, de „investitori” şi multe altele.

Simone Albani

N.R: Responsabilitatea pentru conținutul materialelor marcate cu (P) revine exclusiv semnatarilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement