Connect with us
Publicitate

Actualitate

Păcălit prin telefon că a câştigat 5.000 de euro şi un televizor, un albaiulian s-a ales cu o pagubă de 2.505 lei. Poliţiştii recomandă cetăţenilor mai multă prudenţă

Publicat

Un albaiulian de 56 de ani a fost victima unei înşelăciuni, după ce s-a grăbit să primească un premiu de 5.000 de euro şi un televizor, despre care fusese informat la telefon. A plătit 2.505 lei printr-un serviciu de transfer rapid şi ulterior şi-a dat seama că fusese păcălit. Poliţiştii din Alba reamintesc cetăţenilor că în astfel de cazuri ar trebui să manifeste mai multă prudenţă.

Bărbatul a sesizat poliţia miercuri, privind faptul că a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune. Fusese sunat, marţi, în jurul orei 12.00, pe telefonul fix, de către o persoană care s-a prezentat ca fiind de la societatea de telefonie fixă şi care i-a spus că a câştigat un premiu în valoare de 5.000 de euro şi un televizor. Pentru a intra în posesia acestui premiu, i-a cerut să plătească o taxă iniţială de 1.355 lei. Albaiulianul s-a conformat şi a plătit suma printr-un serviciu de transfer rapid. Aceeaşi persoană i-a mai solicitat să achite încă 1.150 lei, pe post de alt comision, iar omul a plătit şi aceşti bani. În cele din urmă, şi-a dat seama că a fost înşelat.

Poliţiştii nu au găsit încă persoana care l-a sunat pe albaiulian, însă continuă cercetările. Recomandă, în schimb, cetăţenilor, să ia unele măsuri pentru a evita astfel de situaţii:

– fiţi sceptici atunci când sunteţi anunţaţi din senin prin telefon că aţi câştigat bunuri şi sume importante de bani

– manifestaţi prudenţă atunci când un străin vă cere să-i daţi telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) şi cu atât mai mult când vă cere să plătiţi diverse favoruri pentru a intra în posesia aşa – zisului premiu

– adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau verificaţi amănunţit datele la firmele unde se presupune ca sunteţi câştigător înainte de a spori contul escrocilor cu sume importante de bani

– fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o afacere pe care nimeni nu o mai poate face

– nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani pentru diverse promisiuni

– nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpăraţi cartele telefonice pre-pay şi să transmiteţi codurile de reîncărcare, pentru a intra în posesia unor aşa-zise premii

– nu permiteţi accesul în casă persoanelor necunoscute care vă oferă diverse produse sau promoţii atrăgătoare

– în cazul în care sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi cu încredere poliţia.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate