Pacienții din cabinetele stomatologice vor fi mai bine informați despre costuri și tratamente. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Asociația Națională pentru Protecția Pacienților din Stomatologie (ANPPS) au semnat recent un acord de colaborare instituțională menit să întărească drepturile pacienților care apelează la servicii stomatologice.

Publicitate

Scopul colaborării este ca pacienții să înțeleagă, înainte de a începe orice tratament, ce servicii vor primi exact, cât vor costa, cum arată planul de tratament, în ce condiții va fi realizat și care sunt drepturile și obligațiile fiecărei părți implicate.

Noul parteneriat leagă direct autoritatea de stat responsabilă cu protecția consumatorilor de o asociație specializată în apărarea intereselor pacienților din domeniul stomatologic, inclusiv a celor din categorii vulnerabile sau din comunități defavorizate, care au acces mai greu la tratamente.

Publicitate
Publicitate

Ghiduri de informare, pe specialități

ANPC, ANPPS, împreună cu alte instituții din domeniu, urmează să elaboreze ghiduri de informare clare și adaptate fiecărei specialități stomatologice în parte.

Acestora li se vor adăuga materiale informative, studii, sesiuni de instruire și evenimente publice. Scopul este de a construi o relație mai echilibrată și bazată pe încredere între medicul stomatolog și pacient.

Transparența costurilor, obiectiv central

Un punct central al acordului este creșterea transparenței privind costurile, etapele tratamentului și condițiile contractuale, astfel încât pacienții să poată lua decizii informate.

Parteneriatul urmărește totodată promovarea unor practici comerciale corecte și respectarea regulilor privind publicitatea și comunicările comerciale în domeniul stomatologic, inclusiv identificarea situațiilor în care ofertele sau mesajele publicitare pot induce în eroare consumatorii.

Publicitate

Schimb de informații și canale directe de comunicare

Prin acest parteneriat, ANPPS va putea transmite ANPC problemele semnalate de pacienți, alături de analize, rapoarte și propuneri de îmbunătățire a protecției acestora. La rândul ei, ANPC va putea cere sprijinul consultativ al ANPPS atunci când analizează aspecte legate de consumatorii de servicii stomatologice.

Cele două instituții vor organiza întâlniri periodice de lucru pentru a evalua implementarea acordului și a stabili priorități comune, iar pentru un schimb de informații mai rapid vor fi create canale directe de comunicare.

Campanii de informare și soluționare amiabilă a diferendelor

Colaborarea va cuprinde și campanii comune de informare și educare, adresate atât pacienților, cât și medicilor stomatologi, clinicilor și cabinetelor de medicină dentară, pe teme precum drepturile pacienților-consumatori sau obligațiile de informare ale furnizorilor de servicii.

Publicitate

Un alt obiectiv este prevenirea și soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor. Pacienții vor putea fi consiliați cu privire la drepturile lor și la pașii de urmat în caz de nemulțumiri, iar în situațiile care depășesc competența celor două organizații, vor fi îndrumați către instituțiile abilitate.

Poziția ANPPS

Președintele ANPPS, Alin Udeanu, a subliniat că parteneriatul nu este îndreptat împotriva medicilor stomatologi, ci urmărește o mai bună cooperare între medic și pacient.

Potrivit acestuia, o relație corectă între cele două părți pornește de la transparență, comunicare și respect reciproc, iar problemele semnalate de pacienți vor putea fi analizate acum într-un cadru instituțional.

Publicitate

Fără competențe noi de control

Acordul nu modifică atribuțiile legale ale ANPC și nu conferă ANPPS competențe de control, verificare sau sancționare.

Rolul asociației rămâne unul consultativ, de sprijin și de reprezentare a intereselor pacienților, orice măsură de control sau sancționare fiind în continuare de competența exclusivă a autorităților abilitate.