Blaj
Pădurar din zona Blaj, REȚINUT de polițiști după ce ar fi determinat un bărbat să taie arbori nemarcați din fondul forestier
Un pădurar din zona Blajului a fost reținut, de polițiști, după ce ar fi determinat un bărbat să taie, din fondul forestier național, arbori nemarcați. Ulterior, ar fi transportat și cei 30 de metri cubi de material lemnos rezultat și i-ar fi valorificat la diverse persoane.
Potrivit IPJ Alba, la data de 8 septembrie 2021, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au reținut un bărbat de 34 de ani, din Bucerdea Grânoasă, angajat al unui ocol silvic, care este cercetat pentru tăiere fără drept de arbori, din fondul forestier național, în forma participației improprii.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în luna august a anului 2021, i-ar fi cerut unui muncitor silvic să taie mai mulți arbori, nemarcați, dintr-o pădure care face parte din fondul forestier național, aflată în proprietatea unui cetățean din comuna Bucerdea Grânoasă.
Se pare că, arborii ar fi fost tăiați în baza unei înțelegeri făcută între proprietarul pădurii și pădurar, pentru stingerea unei datorii pe care primul ar fi avut-o la cel din urmă.
Ulterior, materialul lemnos rezultat, cu un volum de 30,8 metri cubi, ar fi fost transportat de la locul exploatării și comercializat, de către pădurar, către diverși cetățeni din comună.
Pentru documentarea activității infracționale, verificările în fondul forestier au fost efectuate de către polițiști cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.
În cursul zilei de joi, 9 septembrie, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News